Bursa de la București urcă

Autor: Monika Baciu
Data publicării:
Bursa de la București
Bursa de la București
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 3,78 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 0,75%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 157,43 milioane de lei (64,45%), în comparaţie cu săptămâna anterioară.

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 507,64 miliarde de lei, în perioada 8-12 decembrie 2025, în creştere faţă de valoarea de 503,85 miliarde de lei consemnată în săptămâna anterioară (1-5 decembrie 2025), când au fost doar patru şedinţe de tranzacţionare, 1 decembrie fiind declarată zi liberă.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 401,66 milioane de lei, mai mare decât cel consemnat în perioada 1-5 decembrie 2025, de 244,23 milioane de lei.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost marţi, 9 decembrie, când s-a înregistrat un rulaj de 143,32 milioane de lei, iar cea mai slabă, vineri, 12 decembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 53,18 milioane de lei, transmite Agerpres.

Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti - BET - a închis săptămâna la 23.939,66 puncte.

Acţiunile Transilvania Investments Alliance SA au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de peste 78,19 milioane de lei şi o creştere a preţului de 5,16%.

În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Banca Transilvania - cu schimburi de 66,58 milioane de lei (+1,47%) şi cele ale Hidroelectrica - cu 32,96 milioane de lei (+0,89%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Armătura (37,25%), SSIF BRK Financial (22,23%) şi Prefab SA (21,61%).

La polul opus se află Electroaparataj cu o scădere a tranzacţiilor de 14,53%, acţiunile Sinteza, cu un declin de 3,79%, urmate de cele ale companiei Vrancart (-3,43%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Mariusz Kozlowski, CEO Paralela 45
Donald Trump
Șantier / Foto: Freepik
Banca Nationala a României
România, pe harta marilor investitori
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Ministerul Finanțelor
Vladimir Putin în timpul unei vizite la o uzină de armament din Perm / Foto: kremlin.ru

De ce Rusia a tăiat 10% din cheltuielile pentru apărare

Rusia a redus semnificativ cheltuielile bugetare în luna...

Banca Naționala a României
Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Avertizarea de ger, prelungită de meteorologi

ANM: val de frig prelungit până pe 22 ianuarie

România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...

Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică
Transgaz

Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...


pixel