Casa Verde Fotovoltaice 2024. Şeful AFM, informaţiile zilei pentru beneficiari

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
foto: pexels.com
foto: pexels.com
EXCLUSIV
Laurenţiu Neculaescu, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, a oferit, în exclusivitate la DC News TV, cele mai noi informaţii pentru beneficiarii programului Casa Verde Fotovoltaice. 

"S-a finalizat perioada de înscriere a persoanelor fizice în aplicaţie. Acum suntem în ultima etapă pentru evaluarea noilor companii de instalatori care au dorit să participe la program. Mai au de constituit garanţiile pentru participare, timp de 15 zile. După finalizarea acestei perioade vom publica pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu atât persoanele fizice care s-au înscris în cadrul programului, cât şi firmele acreditate de către AFM să monteze şi să instaleze aceste sisteme.

Sunt foarte puţine firme din programul anului 2023 care au renunţat la program. Peste 95% au dorit să continue să participe şi la sesiunea aferentă anului 2024. Acum sunt peste 250 de firme noi de instalatori. În total sunt vreo 8-900 de firme", a explicat preşedintele AFM.

În privinţa numărului de cetăţeni care s-au înscris în programul Casa Verde Fotovoltaice 2024, Laurenţiu Neculaescu a precizat: „Anul acesta, datorită faptului că am mărit cuantumul finanţării de la 20.000 de lei la 30.000 de lei pentru că am dat şi acumulatorii aferenţi fiecărui sistem, deşi am alocat un buget record de 2 miliarde de lei pentru acest program, avem 66.000 de persoane fizice înscrie şi 670 de unităţi de cult”.  

VIDEO: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Sofer. Freepik.com
Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contabilitate / Foto: Freepik
Pensii private
Românii pot își pot accesa ăpropriile dosarele electronice de sănătate
Garda de Mediu / Foto: GNM

Arderi ilegale. Prima operațiune cu drone în Sintești, Ilfov

Garda de Mediu lansează prima acțiune cu drone împotriva...

RCA
Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Tren Coradia de la Alstom / Foto: Alstom
Radu Burnete
Foto: Pexels.com
Lingouri de aur
Foto: Pexels.com
Freepik.com
Petrol / FOTO: Freepik
Oameni pe strada / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Schimb valutar / Foto: Unsplash

Curs BNR. Leul stabil iar aurul urcă la un nou maximum

Leul s-a menținut stabil marți, 14 octombrie, în fața...

Contor pentru energie electrică

pixel