Elon Musk și EXTRATEREȘTRII! Ce secrete deține patronul SPACE X
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Elon Musk spune că duce "o bătălie pentru viitorul civilizației" într-un avertisment dur
Elon Musk spune că duce "o bătălie pentru viitorul civilizației" într-un avertisment dur
Fondatorul companiei Space X, care și-a propus să împânzească cerul Pământului cu zeci și zeci sateliți, Elon Musk, patronul constructorului auto Tesla, ce nu continuă să-i uimească pe sceptici cu rezultatele lui excepționale, pe fondul unei piețe în profundă degringoladă, a explicat unde, în Sistemul solar, s-ar putea afla, în opinia lui extratereștrii.

Cum de s-a gândit să vorbească despre alte civilizații din Univers? Simplu: a răspuns la o întrebare care i-a fost pusă pe Twitter. 

Excentricul miliardar american a spus că, după părerea lui, în Sistemul solar suntem, după toate probabilități, singuri. Ceea ce nu înseamnă că, dincolo de granițele acestui spațiu din Univers nu pot exista planete ce găzduiesc civilizații mai mult sau mai puțin dezvoltate. 

În același timp, Musk a subliniat că nu trebuie, totuși, exclusă posibilitate ca viață să existe în Sistemul nostru Solar. Unde? Poate sub ghețarii de pe Europa, satelitul planetei Saturn sau sub suprafața planetei Marte. 

Citește și Astronaut britanic: Extratereștrii există, doar că noi nu îi vedem

Omul de afaceri și inventatorul american nu este singurul care consideră aceste obiecte drept potențiale gazde a unor forme de viață din spațiu. Un punct de vedere similar a fost exprimat, de exemplu, de profesorul britanic Monica Grady. 

Membră a corpului didactic de la Open University, ea crede că Planeta Roșie ar putea adăposti bacterii, în timp ce pe Europa sunt mari șanse să existe forme mai evoluate de viață, ceva comparabil cu inteligența caracatițelor.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel