Milionarii Norvegiei își părăsesc țara. Cum s-a ajuns aici și cine câștigă de pe urma exodului

Povestea unui exil fiscal: „Plătesc cu dorul de casă”

Borger Borgenhaug, tâmplar devenit magnat imobiliar, stă acum într-o vilă pe malul lacului Lucerna, în Elveția. Priveliștea este spectaculoasă, dar lipsa nepoților și a mirosului de mare nordică e „prețul plătit pentru a scăpa de noua taxare agresivă”, după cum mărturisește el pentru Reuters.

A părăsit Norvegia în 2022, după ce guvernul de centru-stânga a majorat taxa pe avere și a înăsprit regulile pentru cei care doresc să plece. Pentru o țară obișnuită să fie transparentă – până la nivelul la care orice cetățean poate vedea declarația de venit a altuia – măsurile sunt doar o extensie firească a filosofiei egalitariste.

Cum funcționează taxa pe avere: 12% dintre norvegieni o plătesc

Sistemul este simplu, dar dur, 1% pe averi între 1,76 milioane și 20,7 milioane de coroane și 1,1% pentru ce depășește acest prag.

În 2023 au plătit 671.639 de contribuabili, adică aproximativ 12% din populație. Statul acordă discounturi la evaluarea locuinței principale (-75%), respectiv pentru acțiuni și imobile comerciale (-20%). Activele deținute în străinătate intră la calcul, dar datoriile sunt deductibile.

Problema reală a apărut odată cu introducerea taxei de „exit”: 37,8% pe câștigurile de capital nerealizate la plecare, cu o limită minimă de 3 milioane de coroane. În 2024, guvernul a închis și ultimele portițe care permiteau amânarea plății.

Rezultatul? Un flux tot mai consistent de milionari care își mută rezidența.

Citește și: Reuters: Fondul suveran al Norvegiei taie banii pentru Israel: noi excluderi masive

Exodul: cifrele care îngrijorează Oslo

Un raport al think-tank-ului Civita arată că 261 de norvegieni cu active peste 10 milioane de coroane au plecat în 2022, 254 au plecat în 2023, cifre care sunt mult decât duble față de anii anteriori.

Revista Kapital notează că, dintre cei mai bogați 400 de norvegieni, 105 locuiesc acum în străinătate sau au transferat averea copiilor. Iar partidul Socialist Stâng face chiar un „perete al rușinii” cu fotografiile celor plecați.

Legătura cu fondul suveran: de ce Norvegia apără această taxă cu îndârjire

Un aspect rar explicat în dezbaterea publică – inclusiv cea internațională – este felul în care taxa pe avere face parte din arhitectura fiscală care susține cel mai mare fond suveran din lume, Government Pension Fund Global (GPFG), evaluat la peste 2.000 de miliarde de dolari.

Fondul, alimentat în principal din veniturile petroliere, funcționează pe baza unei reguli stricte: statul nu poate retrage anual mai mult de 3% din valoarea sa. Prin această limită, guvernul păstrează fondul pentru generațiile viitoare, iar bugetul curent are nevoie de o sursă fiscală suplimentară pentru a menține nivelul de servicii publice și modelul social scandinav.

Aici intră taxa pe avere, percepută ca o verigă esențială pentru finanțarea statului social într-o economie unde impozitarea muncii este deja ridicată, iar taxarea corporativă competitivă la nivel internațional.

Pe scurt, pentru Oslo, taxa pe avere nu este doar un instrument de redistribuire, ci și o modalitate de a proteja integritatea fondului suveran și independența fiscală a statului.

Argumentele în favoarea taxei: egalitate, venituri și previzibilitate

Guvernul apără sistemul ca pe un instrument crucial într-o țară care a eliminat taxa pe moștenire în 2014 și care își direcționează veniturile din petrol către fondul suveran, limitând retragerile la 3% pe an. Pentru buget, taxa pe avere reprezintă 0,6% din PIB – o sumă comparabilă cu ceea ce Marea Britanie încearcă acum să economisească pentru a-și stabiliza finanțele.

Statistici oficiale arată că antreprenorii au suficiente lichidități pentru a plăti, iar povara cade disproporționat pe segmentul cel mai bogat. Alte studii indică faptul că impozitul poate stimula investițiile în capital uman.

Norvegia rămâne una dintre cele mai egale societăți din lume și un mediu prietenos pentru afaceri. Aproape 40% dintre norvegieni consideră că taxa ar trebui menținută sau chiar crescută.

Criticii: risc de pierdere a capitalului și descurajarea startup-urilor

Pentru sceptici, însă, modelul norvegian începe să crape. Aproximativ 40% dintre cei care se mută sunt antreprenori, iar studiile estimează că, pe termen lung, creșterile de taxe ar putea reduce economia cu 1,3%.

Fondatorii de startupuri sunt cei mai vulnerabili – sunt taxați pe valoarea teoretică a afacerilor lor, înainte să vadă vreun profit. Iar Norvegia are deja unul dintre cele mai scăzute niveluri de investiții de venture capital din Europa.

Unii pleacă pentru a-și proteja companiile. Așa a făcut și Laurence Odfjell, care spune că în Norvegia ar fi riscat să piardă controlul asupra grupului său de shipping în criza de după 2008.

Poate fi copiat modelul norvegian?

Puține state îl imită. Franța a renunțat recent la o taxă mare exact pe motive de fugă a capitalului, Italia ajustează discret regimul favorabil străinilor bogați în timp ce Marea Britanie a exclus o taxă oficială pe avere, dar crește presiunea fiscală pe cei „cu umeri largi”.

În schimb, exodul oamenilor bogați continuă la nivel global. 150 de norvegieni ar fi părăsit țara în 2025, Marea Britanie pierde la rândul ei 16.500 de milionari. Marii câștigători ai acestui exod sunt Emiratele Arabe Unite, SUA și Italia.

În final, Norvegia rămâne un caz aparte: stat bogat, cu coeziune socială ridicată și o tradiție fiscală egalitaristă, greu de replicat în alte țări cu polarizare politică sau fără resurse naturale consistente.

Profesorul Robert Iacono, de la Universitatea de Știință și Tehnologie din Norvegia, sintetizează dilema perfect: „Fără taxă pe avere, inegalitatea crește. Cu taxă, startup-urile primesc mai puțin capital. Politica are de găsit echilibrul.”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.