A doua generație de vaccinuri anti-Covid vine să salveze omenirea

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
A doua generație de vaccinuri sunt mai ieftine și mai ușor de distribuit
A doua generație de vaccinuri sunt mai ieftine și mai ușor de distribuit
În urmă cu șase luni, în timp ce emisfera nordică încă se lupta cu primul val al pandemiei, toate privirile s-au îndreptat către vaccinurile COVID-19 care se aflau în studiile clinice în stadiu târziu. 

Acum, la un an de când a erupt pandemia, trei vaccinuri COVID au primit autorizația de urgență în UE, SUA sau în Marea Britanie, precum și din alte țări. 

Două dintre vaccinuri, dezvoltate de Pfizer și BioNTech și, respectiv, Moderna, ambele utilizează o nouă tehnologie genetică cunoscută sub numele de ARNm.

Al treilea este un vaccin mai convențional dezvoltat de Universitatea din Oxford și AstraZeneca care folosește un virus provenit de la cimpanzei pentru a livra ADN-ul pentru o componentă a SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID. (Rusia, China și India și-au lansat propriile vaccinuri, dar cu excepția câtorva țări, nu au fost autorizate pe scară largă în alte părți ale lumii.)

Dar, oricât de impresionante sunt, aceste vaccinuri singure probabil că nu vor fi suficiente pentru a pune capăt pandemiei, spun experții. Din fericire, există sute de alte vaccinuri anti-COVID în curs de dezvoltare - inclusiv unele cu noi mecanisme de acțiune - care s-ar putea dovedi eficiente, mai ieftine și mai ușor de distribuit.

”Cred că acest virus se va schimba și că vaccinurile pe care le-am aprobat chiar acum nu vor fi la fel de eficiente pe cât credem că sunt”, spune Danny Altmann, imunolog la Imperial College London. SARS-CoV-2 a dezvoltat deja mai multe variante noi - inclusiv cele identificate pentru prima dată în Marea Britanie și Africa de Sud, care sunt mai transmisibile (deși nu sunt - deocamdată, cel puțin - mai mortale).

Dar de departe cea mai importantă problemă, spune Altmann, este „durabilitatea”: cât timp oamenii rămân imuni după vaccinare. Dacă un vaccin conferă imunitate doar câteva luni, nu mai mulți ani, s-ar fi realizat puține progrese în șase luni. Până atunci ne-am putea confrunta cu forme mai virulente ale bolii care se învârte în jurul globului.

Adevărurile lui Bill Gates. VACCINAREA populației. Asta se va întâmpla

Vestea bună este însă că vaccinurile de ”a doua generație” sunt dezvoltate de cercetători, dintre care mulți lucrează cu tehnici noi. Profesorul Altman spune că: ”Un lucru care, cu siguranță, nu a fost apreciat de majoritatea oamenilor este că domeniul vaccinologiei a fost a lucrat fervent în ultimii 15 ani pentru dezvoltarea unei serii de strategii incredibil de eficiente”.

Există în curs de dezvoltare aproape 240 de noi candidați la vaccin, care așteaptă momentul să pornească în lupta cu pandemia. Iată două dintre acestea care arată cel mai mare potențial.

ARN autoamplificator, dezvoltat de Imperial College London

Similar vaccinurilor aprobate cu ARNm, acesta introduce material genetic din virus direct în celulele umane, stimulând organismul să producă faimoasa proteină ”spike” ce acoperă suprafața SARS-CoV-2. 

Și, ca și vaccinurile cu ARNm, designul Imperial College London furnizează doar materialul genetic, nu virusul propriu-zis, deci este puțin probabil să exacerbeze boala dacă oamenii sunt infectați după vaccinare. 

Diferența la acest vaccin însă este că acesta determină propriile celule ale corpului în a deveni fabrici în care se produc continuu proteine ​​spike - ceea ce înseamnă că nu va fi necesară un al doilea vaccin. Mai mult, un astfel de ARN ”autoamplificabil” poate fi realizat în volume imense, cu un cost redus. 

Subunitate de proteine, produs de Novovax

Cercetătorii de la start-up-ul Novavax, cu sediul în Maryland, SUA, s-au concentrat pe furnizarea propriei proteine ​​spike (mai degrabă decât un virus întreg sau material genetic). Mai mult, acest vaccin poate fi păstrat la temperaturi de la două până la opt grade C - temperatura normală de refrigerare - ceea ce face mult mai practic distribuirea acestuia. Trucul cu această abordare este adăugarea unui „adjuvant” - un aditiv întărește răspunsul sistemului imunitar - realizat din saponină, un compus derivat din scoarța arborelui chinezesc de săpun. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Tanczos Barna, Ilie Bolojan și Cseke Attila
Agenția Fitch Ratings
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik
Curtea Constituțională
Muncitor
Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor
Muncitori în fața unui panou de comandă / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar
Bursa de Valori București
Fermieri / Foto: Freepik
Antifraudă
Urmările unei furtuni violente
Judecătorie / Foto: Freepik
TVA / Grafică: DCBusiness
Dragoș Pâslaru
Contor pentru energie electrică
Chris Țurlică, fondatorul MaintainX
Ilie Bolojan în Parlament / Foto: George Călin / Inquam Photos

Moţiunea de cenzură, respinsă de Parlament

Prima moţiune de cenzură cu care s-a confruntat Guvernul...

ANRE
Curs valutar BNR
Nicușor Dan

Nicușor Dan: Fără creșterea TVA, o afirmație corectă!

Creșterea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) are...

La benzinărie / FOTO: Freepik
ROBOR scade, o veste bună
Guvenul vrea mai mulți bani

Se taie scutirile! Guvernul bagă la plată copiii și bolnavii

Guvernul pregătește eliminarea unor scutiri și deduceri...

Criză de apă în Marea Britanie / Foto: Freepik
Banca Națională a României

pixel