A fost schimbată valoarea redevențelor la petrol. Cât vor plăti multinaționalele

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Pompă petrolieră
Pompă petrolieră
Companiile care extrag ţiţei din România vor plăti la bugetul de stat redevenţe în funcţie de cotaţia barilului Brent de pe Bursa din Londra, potrivit unui ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), publicat vineri în Monitorul Oficial. 

"Se consideră ţiţei de referinţă, cu caracteristici fizico-chimice şi condiţii de calitate şi de piaţă asemănătoare tipurilor de ţiţei din producţia internă, sortimentul Brent", se precizează în proiectul citat. 

Anul trecut, cotaţiile ţiţeiului Brent au avut o medie de 71,06 dolari pe barili, iar, pentru acest an, OMV Petrom estimează o valoare de 65 de dolari pe baril. 

"Titularii acordurilor petroliere vor calcula lunar redevenţa datorată statului, prin aplicarea cotelor procentuale convenite prin acordul petrolier la producţia brută de petrol realizată", mai prevede ordinul ANRM. 

Redevenţa va fi predată trimestrial, până la data de 20 a primei luni a trimestrului următor. 

Oficialii ANRM precizează că au fundamentat această metodologie de calcul a redevenţei, "în concordanţă cu criteriile acceptate pe piaţa internaţională a petrolului, pe baza studiilor efectuate sau contractate cu institute de specialitate din ţară (Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti), care vor fi prezentate şi analizate cu reprezentanţi ai entităţilor interesate (Societatea Comercială OMV Petrom SA)". 

Potrivit Legii petrolului 238/2004, titularii acordurilor petroliere plătesc la bugetul de stat o redevenţă între 3,5% şi 13% din valoarea producţiei brute, în funcţie de mărimea zăcământului, în cazul ţiţeiului şi între 3,5% şi 13,5% în cazul gazelor naturale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de

pixel