A murit Mihail Gorbaciov, ultimul lider sovietic

Autor: Delia Gheață
Data actualizării:
Data publicării:
Un lider respectat de Occident, detestat de concetățenii săi
Un lider respectat de Occident, detestat de concetățenii săi
Informația a fost difuzată de agențiile ruse de presă care au citat oficiali ai spitalului unde acesta era internat.

Ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, care a încheiat perioada Războiului Rece fără vărsare de sânge, dar nu a reuşit să împiedice prăbuşirea Uniunii Sovietice, a murit marţi, la vârsta de 91 de ani, potrivit agenţiilor ruse de presă care citează oficiali ai spitalului unde acesta era internat.

"Astăzi seară (marţi), după o lungă boală gravă, Mihail Sergheevici Gorbaciov a murit", a indicat Spitalul Clinic Central (TSKB), potrivit AFP.

Potrivit canalului Mash, de pe rețeaua de socializare Telegram, cu câteva zile în urmă, Gorbaciov a ajuns la spital pentru hemodializă.

În ultimul timp, Gorbaciov a suferit de o afecțiune la rinichi. Informație a fost confirmată, la începutul verii, de Fundația Gorbaciov, care a precizat că, în ultimii ani, fostul președinte a făcut hemodializă. "În general, [el] se simțea așa și așa. Era chinuit de mai multe afecțiuni legate de vârstă. Din păcate, bolile nu dispar", declara, în iunie, Vladimir Poliakov, purtătorul de cuvânt al fundației.

Între 1990 şi 1991, Mihail Gorbaciov a ocupat funcţia de preşedinte al Uniunii Sovietice, după care a fost nevoit în cele din urmă să demisioneze pe 25 decembrie 1991, ceea ce a dus la sfârşitul URSS.

Gorbaciov, care a primit Premiul Nobel pentru pace în 1990, a încheiat acorduri de reducere a armamentului cu SUA şi parteneriate cu statele occidentale pentru a îndepărta Cortina de Fier, care a divizat Europa după cel de-al doilea război mondial, şi a dus la reunificarea Germaniei, aminteşte Reuters.

Când protestele în favoarea democraţiei au cuprins naţiunile din blocul sovietic al Europei de Est comuniste în 1989, Gorbaciov s-a abţinut să recurgă la forţă, spre deosebire de liderii anteriori ai Kremlinului, care trimiseseră tancuri pentru a zdrobi revolta din Ungaria, în 1956, şi cea din Cehoslovacia în 1968.

Aceste proteste au alimentat aspiraţiile pentru autonomie în cele 15 republici ale Uniunii Sovietice, care s-au dezintegrat în următorii doi ani într-o manieră haotică, iar Gorbaciov s-a luptat în zadar să prevină acel colaps.

Ajuns secretar general al Partidului Comunist Sovietic în 1985, la doar 54 de ani, el şi-a propus să revitalizeze sistemul prin introducerea unor libertăţi politice şi economice limitate, însă
reformele au scăpat de sub control.

Politica sa de "glasnost" - libertatea de exprimare - a permis critici până atunci de neconceput la adresa partidului şi a statului, dar i-a încurajat în acelaşi timp pe naţionalişti, care au început să facă presiuni pentru independenţă în republicile baltice Letonia, Lituania, Estonia, dar şi în alte părţi.

Mulţi ruşi nu l-au iertat niciodată pe Mihail Gorbaciov pentru turbulenţele pe care le-au declanşat reformele sale, considerând că scăderea ulterioară a nivelului de trai a fost un preţ prea mare de plătit pentru democraţie.

După ce l-a vizitat pe Mihail Gorbaciov în spital, pe 30 iunie, economistul liberal Ruslan Grinberg a declarat pentru publicaţia de ştiri a forţelor armate Zvezda: "Ne-a dat tuturor libertatea, numai că noi nu ştim ce să facem cu ea".

Citește și Cine va urma după Putin, la Kremlin. Chirieac: Va apărea cel mult cineva cu faţă umană

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Arhiva. Protest BNS în Piața Victoriei
Foto: Facebook Apele Romane
Prosumatori. Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
factura. Freepik.com
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Bani
Zi libera
Jocurile de noroc vor fi reglementate mult mai strict
Alimente / sursa foto: Freepik.com

Eurostat: Scădere severă a consumului în România

Deși comerțul cu amănuntul din Uniunea Europeană a...

Calcule și evaluări
Despre prosumatori

O nouă eră pentru prosumatori: OUG 59/2025 le dă mână liberă

România intră într-o nouă etapă a tranziției energetice....

Lukoil Burgas, Bulgaria
Capitoliul / FOTO: Freepik
Criptomonede
”Șamanul cu coarne”, Facebook - Military Armed Forces
Banca Transilvania
Freepik.com
Viță de vie / Foto: Freepik
Tutun / Foto: Freepik
Discuție între mai mulți manageri / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Dinald Trump și Viktor Orban în Biroul Oval / Foto: Casa Albă
ANAF

ANAF cumpără gaze pentru șase sedii. Ce sumă va achita?

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Fabrică auto / FOTO: Freepik

pixel