Aderarea României la Schengen. Nicolae Ciucă: Raportul pozitiv al CE ne consolidează statutul de candidat serios

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă salută raportul pozitiv emis de Colegiul Comisarilor din Comisia Europeană privitor la admiterea României în Spaţiul Schengen şi apreciază că acesta confirmă eforturile ţării noastre din ultima perioadă şi îi consolidează statutul de candidat serios la integrare.

"Este încă o evaluare favorabilă ce se adaugă la dosarul României, fiind un document care reflectă gradul de pregătire la care ţara noastră se află acum. România îndeplineşte toate criteriile tehnice necesare pentru a deveni membră în spaţiul de liberă circulaţie. Noul raport de azi confirmă eforturile din ultima perioadă şi ne consolidează statutul de candidat serios la integrarea în Spaţiul Schengen", a scris Ciucă, miercuri, pe Facebook.

Comisia Europeană a solicitat Consiliului European să ia deciziile necesare, fără nicio întârziere, pentru a permite aderarea deplină a României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen.

"Bulgaria, România şi Croaţia sunt pregătite să adere (la Spaţiul Schengen - n.r.). Iar UE este pregătită să le primească", a declarat miercuri comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.

"România are un management al frontierelor de înaltă calitate şi puternic, inclusiv o supraveghere a frontierelor şi controale sistematice ale frontierelor, precum şi cooperarea poliţienească internaţională. Lupta împotriva migraţiei ilegale şi a traficului de persoane sunt două priorităţi în care România este activă. Sistemul de Informaţii Schengen este bine stabilit. În ceea ce priveşte respectarea drepturilor fundamentale, România dispune de structuri eficiente pentru a garanta accesul la protecţie internaţională, cu respectarea principiului nereturnării", se arată în comunicarea Comisiei Europene. 

 

Vezi şi: Schengen. Experţi ai CE, inclusiv din Olanda, nouă misiune în România

 

O echipă mixtă de experţi, formată din reprezentanţi ai Comisiei Europene, în calitate de coordonatori, şi ai unor state membre, printre care şi Olanda, urmează să efectueze, până la finalul săptămânii, o vizită complementară celei din 9-11 octombrie, pentru clarificarea oricăror aspecte suplimentare de interes legate de aplicarea de către România a acquis-ului Schengen, a comunicat Guvernul, ca urmare a unei solicitări din partea Agerpres.

"Vizita în România, menţionată de către comisarul european Ylva Johansson în cadrul conferinţei de presă susţinute cu ocazia prezentării Comunicării Comisiei Europene referitoare la extinderea spaţiului Schengen, are loc ca urmare a deschiderii manifestate de autorităţile române pentru clarificarea oricăror aspecte suplimentare de interes legate de aplicarea de către România a acquis-ului Schengen. Astfel, ţinând cont de declaraţiile premierului olandez Mark Rutte şi de adoptarea moţiunii Parlamentului olandez, prin care se arăta că sunt aşteptate elemente suplimentare înainte de formularea unei decizii finale a Olandei pe acest subiect, România a exprimat întreaga disponibilitate de a primi experţi olandezi care să constate progresele în domeniile de interes pentru Olanda, din perspectiva aplicării acquis-ului Schengen", se arată în comunicarea Guvernului.

Noua vizită, precizează sursa citată, are, de asemenea, un caracter voluntar, similar celei din perioada 9-11 octombrie, având scopul de a contribui la consolidarea argumentaţiei privind nivelul foarte bun de pregătire al României în aplicarea acquis-ului Schengen, nivel confirmat, de altfel, de recenta Comunicare a Comisiei Europene şi de raportul vizitei voluntare din octombrie, devenit public miercuri, 16 noiembrie.

Comisia Europeană a cerut, miercuri, Consiliului UE să ia deciziile necesare, fără nicio întârziere, pentru a permite aderarea deplină a României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen.

Într-o comunicare adoptată miercuri privind un Spaţiu Schengen mai puternic, Comisia a salutat reuşitele celor trei state membre ale UE în aplicarea regulilor Schengen.

"Bulgaria, România şi Croaţia sunt pregătite să adere (la Spaţiul Schengen - n.r.). Iar UE este pregătită să le primească", a declarat tot miercuri comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.

"Mă aştept ca statele membre să ia această decizie pozitivă importantă şi istorică. Un moment de mare mândrie pentru cetăţenii celor trei ţări. Şi, cel mai important, o decizie în interesul nostru, al tuturor", a adăugat Ylva Johansson.

"Motivul pentru care am adoptat această comunicare este de a ajuta statele membre să ajungă la o concluzie, să aibă o bază mai bună pentru decizia lor, înaintea Consiliului de la 8 decembrie (...) Credem că toate faptele sunt pe masă deja. Dar suntem pregătiţi să sprijinim toate răspunsurile suplimentare care sunt necesare pentru statele membre", a subliniat ea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Trebuie să pună mâna pe carte / FOTO: Freepik
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com

BCE ar putea reduce dobânda la 2% până în vară

Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...

Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup

pixel