Agenția Fitch, sceptică în privința deficitului bugetar din România

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Agentia Fitch Ratings taie din elanul guvernantilor
Agentia Fitch Ratings taie din elanul guvernantilor
Proiectul de buget pe 2019 al României mizează pe reducerea deficitului bugetar, însă se bazează pe ipoteze optimiste şi nu reuşeşte să clarifice incertitudinile cu privire la noua taxa bancară, apreciază agenţia de evaluare financiară Fitch într-un raport publicat marţi. 

Potrivit Fitch, proiectul de buget publicat de Ministerul Finanţelor Publice săptămâna trecută mizează pe o reducere a deficitului bugetar (pe baza ESA) până la 2,6% din PIB, de la 3% din PIB în 2018. Aceasta ar însemna o înăsprire fiscală moderată şi ar reprezenta un pas spre consolidarea finanţelor publice şi reducerea dezechilibrelor economice. Este de aşteptat ca proiectul de buget să fie votat în Parlament în următoarele zile, comentează sursa citată. 

Agenţia de evaluare subliniază, însă, că în luna noiembrie a anului trecut, atunci când a confirmat ratingul României la BBB minus cu perspectivă stabilă, estima că în 2019 ţara va înregistra un deficit de 3,5% din PIB. Fitch menţionează, totodată, că următoarele sale prognoze vor fi publicate abia după aprobarea variantei finale a legii bugetului pe 2019 precum şi după ce vor apărea noi informaţii cu privire la taxa pe bănci, adoptată prin ordonanţă de urgenţă la finele lunii decembrie. "Cu toate acestea, Fitch este sceptică cu privire la faptul că ţinta de deficit de 2,6% din PIB va fi atinsă, având în vedere ipotezele optimiste de creştere şi venituri ale Guvernului" se arată în raportul agenţiei de evaluare. 

Bugetul, prea optimist

Potrivit sursei citate, proiectul de buget pe 2019 este construit pe ipoteza unei creşteri economice de 5,5%, mult peste prognoza Fitch de 3,2%. De asemenea, documentul pleacă de la ipoteza unei creşteri nominale a veniturilor de 15,7%, cu mult peste creşterea nominală a PIB, în timp ce veniturile din combaterea evaziunii fiscale ar urma să se situeze la 0,7% din PIB. "Mai mult, alegerile prezidenţiale de la finele lui 2019 vor face dificilă reducerea cheltuielilor dacă veniturile se vor situa sub ipotezele optimiste ale Guvernului", subliniază Fitch. 

Agenţia de evaluare adaugă, însă, că în proiectul de buget pe 2019 nu sunt incluse şi venituri din noua taxă pe bănci."În consecinţă, este neclar dacă taxa pe bănci, care este deja în vigoare, va fi modificată, inclusă într-o versiune ulterioară a proiectului de buget sau va rămâne în afara bugetului oficial. Chiar dacă veniturile din taxa pe bănci sunt excluse din buget ele oferă o rezervă fiscală modestă, pe care o estimăm la 3-4 miliarde de lei în acest an, pe baza ipotezei unei taxe trimestriale de 0,3% pe activele financiare", susţine Fitch. 

Unele taxe ar afecta credibilitatea

În opinia agenţiei de evaluare, o majorare a taxelor care să ajute la reducerea deficitului bugetar ar consolida finanţele publice ale României şi ar reduce riscurile de supraîncălzire economică, riscurile principale la adresa ratingului suveran. "Cu toate acestea, unele aspecte ale noilor impozite riscă să afecteze credibilitatea politicilor publice şi să depăşească beneficiile potenţiale aduse finanţelor publice. Acestea includ lipsa de consultare asupra taxei pe bănci (inclusiv cu Banca Naţionala a României), lipsa unui studiu de impact, precum şi lipsa de claritate cu privire la modul în care ea va opera, nemaivorbind de etichetarea populistă a acestuia drept "impozit pe lăcomie". Toate acestea ar putea avea un impact negativ asupra mediului de afaceri, a investiţiilor şi creşterii economice, ceea ce ar putea conduce la o scădere parţială a veniturilor din taxe", susţine Fitch. 

În sfârşit, Fitch susţine că legătura dintre taxa pe bănci şi evoluţia ROBOR ar putea complica transmiterea politicii monetare iar dacă băncile vor transfera costul taxei către clienţi acest lucru ar duce la diminuarea cererii de credite. 

Citește și: Deficitul bugetar, sub ținta de 2,9% stabilită de autorități

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Trebuie să pună mâna pe carte / FOTO: Freepik
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com

BCE ar putea reduce dobânda la 2% până în vară

Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...

Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup

pixel