Ajutorul de 1.400 lei pentru plata energiei. Cum se obține și cine are dreptul

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Ajutorul de 1.400 de lei este în sarcina Poștei Române
Ajutorul de 1.400 de lei este în sarcina Poștei Române
Din 2023, toți cei cu venituri mici, precum pensionarii, persoanele cu dizabilități care au venituri mici, persoanele care primesc ajutor social cât și cei care primesc alocație de susținere a familiilor vor beneficia de un ajutor financiar de 1.400 de lei.

Acest sprijin se acordă de stat pentru plata facturilor ori a datoriilor la energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne de foc etc. 

Distribuirea cardurilor

Cardurile, care vor avea un cod de bare, vor fi distribuite pe Poșta Română iar plata facturilor se va efectua tot prin intermediul poștei.

Acest ajutor se acordă în baza OUG-ului 166/2022 care prevede că acest ajutor temporar se acordă persoanelor cu venituri mici și care se va putea utiliza pentru plata facturilor la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Sprijinul de 1.400 de lei se va acorda în două tranșe egale de 700 de lei, prima tranșă se va acorda în luna februarie iar tranșa a doua se va acorda în luna septembrie.

Cardurile se vor distribuit de Poșta Română în baza unor tabele centralizatoare comunicate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, conform listelor transmise de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Astfel, beneficiarii vor primi automat cardul de energie, prin corespondență cu confirmare de primire. 

Cardul va fi distribuit gratuit însă în cazul în care acesta va fi piedut beneficiarul va trebui să plătească pentru un card nou, atât pentru emitere cât și pentru distribuire.

Cum se plătesc facturile

După ce va primi cadrul, fiecare beneficiar de ajutor de energie va putea decide ce facturi va acoperi cu banii de la stat. Plata datoriilor curente și/ sau restante către furnizorii de energie se va face prin serviciul de mandat poștal.

La efectuarea plății prin mandat, beneficiarul de ajutor va primi o dovadă privind plata de sume în mandat poștal, pentru a certifica că operațiunea are loc, notează avocatnet. Plata se va putea face fie la oficiile poștale, fie direct la factorul poștal, la adresa de domiciliu a beneficiarului.
Plata facturilor sau datoriilor la furnizorii de energie se va putea face prin mandat la oficiul poștal dar și prin intremediul factorului poștal, la domiciliul beneficiarului ajutorului. 

În ambele cazuri se eliberează aceeași dovadă de plată iar Poșta Română are mai departe responsabilitatea să opereze plățile către furnizorii de energie

Pentru a putea efectual plătișe prin mandat poștal, beneficiarii pretbuie să prezinte mai multe documente:

cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poștal;

actul de identitate al beneficiarului de sprijin;

documentul/ documentele justificativ/ justificative prin care face dovada datoriei curente și/ sau restante față de furnizorul de energie și/ sau, după caz, față de asociația de proprietari/ locatari;

în situația în care beneficiarul cardului de energie are alt domiciliu decât cel care este inscripționat pe cardul de energie, contractul privind furnizarea energiei la domiciliul declarat împreună cu declarația pe propria răspundere că utilizează sprijinul pentru compensarea prețului la energie la domiciliul unde locuiește.

Cardul de energie va fi nominal și va conține date de identificare și securitate, va fi valabil pe teritoriul României și va putea fi utilizat numai în rețeaua teritorială a Poștei Române, pentru decontarea facturilor emise de furnizorii de energie.

În situația în care unul sau mai mulți beneficiari au aceeași adresă de domiciliu și sunt cuprinși în lista de beneficiari întocmită de MMSS, se va emite un singur card de energie pe care vor figura toți beneficiarii care au aceeași adresă de domiciliu, nefiind permisă emiterea mai multor carduri pentru aceeași adresă de domiciliu.

Cine sunt beneficiarii ajutorului

Beneficiari ai ajutorului vor putea fi, potrivit OUG 166/2022, următoarele categorii de persoane și familii:

pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/ casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

persoanele - copii și adulți - încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei;

familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social.

Persoanele ce se încadrează la mai multe categorii de beneficiari vor putea primi sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Facebook Nicusor Dan
Guvernul are buzunarele goale / Ilustrație: DCBusiness
Centrala nucleara. Foto: Pexels.com
ANAF - Declaratia unica
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Guvern sediu
Freepik.com
Cereale / Sursa: Freepik.com
Colaj foto

Ce au discutat, astăzi, la telefon, Trump şi Putin

Donald Trump a discutat cu Vladimir Putin, în contextul...

Bancnote / Foto: Oana Pavelescu
Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru
JP Morgan & Chase / Foto: Ben Sutherland / Flickr
Mărfuri/FOTO: Freepik

Fraudă cu produse importate din China şi Turcia

Fraudă de 1,7 milioane de lei în domeniul comerţului cu...

Grafică: Oana Pavelescu
Acte de semnat
Veste bună pentru românii care dețin credite. Indicele ROBOR scade
Bursa de Valori București

Raliu la BVB: Președintele ales aduce verde pe toată linia!

Bursa de la București urcă puternic după alegeri:...

Foto: Facebook Revolut

Revolut, investiţie de un miliard de euro în Franța

Compania financiară britanică Revolut a anunţat luni că...

Stâlpi de înaltă tensiune
Bani
Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Documente. Freepik.com
Nicușor Dan / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Loteria readuce pe piață un loz

Lozul Mirilor revine cu premii de 100.000 de lei! 

Loteria Română lansează o nouă ediție a „Lozului...

Donald Trum, Scott Bessent și Marco Rubio în Biroul Oval din Casa Albă
Mașini / FOTO: Freepik
Oameni pe stradă

pixel