"Bugetul anual maxim al acestei scheme de minimis este reprezentat de echivalentul în lei a 130 de milioane de euro, bugetul alocat pentru anul 2019 este de 400 de milioane de lei credite de angajament şi 80 de milioane credite bugetare pentru realizarea de plăţi în baza angajamentelor legale emise. Schema de ajutor va fi valabilă pentru încheierea angajamentelor legale până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea prelungirii până în anul 2022, cu respectarea prevederilor naţionale şi europene în domeniul ajutorului de stat", a spus Barbu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a adăugat că prin acest program se poate acorda fiecărui beneficiar o alocare financiară nerambursabilă de maximum 200.000 de euro, reprezentând maximum 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, exclusiv TVA, aferente proiectului.
Citește și Borsec va avea un parc de aventură în valoare de peste 5 milioane de lei
"Câteva din cheltuielile eligibile sunt cheltuieli cu lucrările de construcţii, extindere şi reabilitare de capacităţi turistice, de alimentaţie publică şi cazare, cheltuieli cu construcţia, extinderea şi reabilitarea obiectivelor de sănătate, culturale, sportive şi de agrement din staţiunile balneare, achiziţia de echipamente, mobilier şi aparatură medicală specifice tratamentelor balneare, construcţia, extinderea şi reabilitarea de centre de informare turistică şi dotarea acestora", a menţionat Nelu Barbu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Curs valutar BNR, 2 februarie.
Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...
Proprietarii vor majora...
Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...
Ministerul Finanţelor (MF) a...
Numărul firmelor care şi-au...
Industria băuturilor...
Tichetele sociale pe suport...
„Fabricat în Europa”, noua miză...
Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...
Guvernul a aprobat o modificare...
Sistemul energetic național a...
Argintul s-a prăbușit cu 30%...
India și Uniunea Europeană au...
Sprijin financiar pentru...
Alianța OPEC+ a convenit, în...
Anul 2026 va fi decisiv pentru...
Bitcoin, cea mai mare...
Arieratele bugetului general...
Furnizorul de componente auto...