Avalanșă de declarații la ANAF pe 15 ianuarie: Cine trebuie să depună documentele
Ce declarații trebuie depuse la...
Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilelor de 16 şi 17 iulie, va fi Cod galben de disconfort termic în sudul şi estul ţării, unde valul de căldură va persista şi local va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în regiunile extra-carpatice.
În regiunile sudice şi estice, vremea se va menţine caniculară şi în următoarele zile, precizează specialiştii.
Pe de altă parte, au fost emise şi alerte Cod galben şi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, ce vizează zone din 15 judeţe, vineri şi sâmbătă.
Ce trebuie să facem după vaccinare. Este OBLIGATORIU
Astfel, în intervalul 16 iulie, ora 10:00 - 17 iulie, ora 6:00, în judeţele Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin, precum şi în zona de munte a judeţelor Alba şi Hunedoara, este Cod portocaliu care vizează perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi averse torenţiale, vijelii, grindină şi frecvente descărcări electrice.
Cantităţile de apă vor depăşi local 35 - 50 l/mp şi pe arii restrânse 60 - 80 l/mp.
În acelaşi timp, va fi Cod galben de furtuni în perioada 16 iulie, ora 10:00 - 17 iulie, ora 10:00, în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi zona de munte, iar seara şi noaptea şi în vestul Olteniei. În aceste zone, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri grindină.
Totodată, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 - 40 l/mp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ce declarații trebuie depuse la...
Val de scumpiri în economie:...
Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...
Ministrul Finanțelor, Alexandru...
Bursa de pe Wall Street închide...
Reorganizare amplă în sectorul...
Perspective mai slabe pentru...
Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...
Curs valutar BNR, 13 ianuarie.
Informaţii oficiale de la INS.
Speranță temperată de...
Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...
Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...
Registrul fiduciilor, sub lupa...
Bucureștiul conduce topul...
Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.
SALROM a depus un nou proiect...
Temu, amendată în Polonia.
Supremația Toyota continuă:...
Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...
Cele 7 fonduri de pensii...
Firmele din România sunt puse...
Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...
Curs valutar BNR, 12 ianuarie 2026.
Emisiune dedicată celor care au...