Tranzacții de 99,72 milioane euro: BVB închide săptămâna pe roșu
Performanța negativă a fost...
Ce riscăm în caz că avem nevoie de un spor de putere, dar nu începem demersurile
"Este alegerea fiecăruia. Noi vă spunem că dumneavoastră aveți aprobat la momentul respectiv o putere. Dacă reușiți să trăiți decent, în conformitate cu standardul dumneavoastră de viață, în puterea respectivă nu e nicio problemă. Totul va funcționa normal.
Dacă totuși aveți nevoie de o putere mai mare peste trei luni, așa cum scrie în adresa respectivă, locul dumneavoastră de consum va fi limitat la puterea pe care o aveți deja avizată, iar în momentul în care veți dori să consumați mai mult decât este aprobat, pe display-ul contorului va apărea mesajul putere depășită și va fi întreruptă furnizarea cu energie electrică. Nu este nicio problemă. Cum am mai explicat, este un mod în care vă protejăm pe dumneavoastră și protejăm și sistemul de distribuție.
Gândiți-vă că pe o stradă cel care consumă mai mult poate să afecteze toți locuitorii de pe strada respectivă și lumea se întreabă ce se întâmplă, de ce ajungem să nu avem curent. Dacă fiecare casă, fiecare gospodărie a crescut consumul mai mult decât o creștere naturală pe care noi am luat-o în considerare la dimensionarea rețelelor atunci când acestea au fost făcute, atunci vor suferi cu toții, nu doar cel care consumă mai mult decât trebuie, ci și ceilalți care sunt legați pe circuitul respectiv, conectați pe circuitul respectiv sau pe postul respectiv de transformare.
Noi facem toate lucrurile astea ca să știm exact câtă putere are nevoie fiecare gospodărie, să reușim să dimensionăm și noi, la rândul nostru, rețeaua de distribuție, în conformitate cu ceea ce e nevoie. Lucrul acesta nu a apărut de ieri, de azi, doar că lumea nu știa sau nu dădea importanță la lucrurile astea întotdeauna.
Încă din anii '60-'70, orice loc de consum a fost racordat la rețea, spunând și ce putere are nevoie să fie consumată în acel loc de consum, acea casă, gospodărie, firmă și așa mai departe. Noi, când dimensionăm rețelele, ne uităm cu ghilimelele de rigoare, ce avem scris pe hârtie pentru fiecare loc de consum, dacă în fiecare loc de consum avem scris 1, 2, 3, 10, 15 și la sfârșit se consumă de sute de ori în plus, cu siguranță și echipamentele noastre pot să aibă o problemă. Cu siguranță și branșamentul care alimentează locuința dumneavoastră poate să aibă o problemă, cu siguranța și instalația din locuința dumneavoastră, dacă nu este gândită să preia tot acel consum, poate să aibă o problemă.", a explicat Alin Crăciunescu.
În cât timp de la depunerea cererii voi putea beneficia de noul spor de putere?
"Tot procesul de racordare este un proces reglementat și termenii sunt bine definiți de legislație, pentru fiecare pas, până la implementarea sporului de putere pentru obținerea avizului de racordare. De exemplu, sunt 30 de zile sigur, când noi împreună cu colegii încercăm să venim în întâmpinarea clientului și să nu atingem cele 30 de zile, după ce avem soluția tehnică pentru implementarea sporului de putere în funcție de complexitatea lucrării.
Există posibilitatea să trebuiască să mergem la primăria care gestionează zona respectivă, să obținem o autorizație de construcție sau un acord pentru execuția lucrării. Dacă lucrarea este una simplă, atunci nu este nevoie. Se poate înlocui doar o siguranță și sporul de putere poate să fie activ într-un termen destul de scurt. Noi am gândit ca cele trei luni de la notificare până la momentul în care se va face efectiv sporul de putere să poată să îi permită clientului să-și parcurgă toți pașii necesari pentru implementarea acestuia, în așa fel încât, la sfârșit, calitatea vieții să nu-i fie afectată în niciun fel", a adăugat acesta.
La ce ar trebui să fiu atentă dacă achiziționezi un imobil nou, din punct de vedere al alimentării cu energie electrică?
"Tot procesul de racordare stă în mâinile acelui dezvoltator care se ocupă de respectivul ansamblu imobiliar sau respectiva zonă de case și este datoria lui să asigure alimentarea cu energie electrică pentru fiecare apartament sau casă.
Încă de la bun început, acesta, de când începe procesul de construcție, primește și o soluție tehnică definitivă pentru alimentarea tuturor imobilelor. Puterea pe care a gândit-o el că va fi consumată în fiecare imobil. Noi dimensionăm rețeaua electrică pentru respectivul ansamblu, în conformitate cu ceea ce a solicitat dezvoltatorul.
Când faci achiziția, trebuie să fii atent ca acel imobil să fie alimentat printr-un contor definitiv pe care se vede sigla operatorului de distribuție. Trebuie să fii atent să ai un contract de furnizare a energiei electrice cu un furnizor din piață, în așa fel încât să să fim siguri că toate lucrurile au fost finalizate și independent de dezvoltator sau de organizarea de șantier.
În piață este o practică, pentru că toată lumea dorește să vândă mai repede decât finalizarea lucrărilor și atunci multe imobile se vând pe alimentarea cu energie electrică provizorie din organizarea de șantier sau din curentul de șantier care este dedicat construirii imobilului, blocului sau cartierului respectiv, și nu ar trebui să alimenteze persoane care locuiesc zi de zi în imobilul respectiv. Nu este gândit, nu este dimensionat pentru un consum zilnic normal curentul de șantier și atunci ar trebui să te uiți să ai un contor la imobilul tău și să ai un contract de furnizare cu un anumit furnizor din piață.
În plus, ar trebui să-ți faci o evaluare a consumatorilor din propria locuință și să te asiguri că ai aprobată puterea de care vei avea nevoie pentru firmă. Și atunci această evaluare o poți face dacă reușești să faci un inventar al consumatorilor din propria locuință sau să apelezi la un electrician autorizat ANRE, un consultant specializat în sensul acesta să te ajute, și la sfârșit să te asiguri că nevoia ta este acoperită de o putere aprobată pentru locuința în care vei merge să trăiești zi de zi", a explicat directorul de regiune E-Distribuție Muntenia.
Pentru o persoană obișnuită când ar trebui să solicite un spor de putere?
"Sporul de putere ar putea fi solicitat în momentul în care, de exemplu, te gândești să îți achiziționezi o mașină electrică. Știi din start că acea mașină electrică va trebui încărcată. Pentru plimbările zilnice vei avea nevoie de o stație de încărcare care poate pleca de la 5-6 kilowați și poate să ajungă până la o stație, nu foarte rapidă, la 50 kilowați/oră, care este o putere destul de mare. Dacă te-ai gândit să faci o achiziție de genul ăsta, poți să iei în considerare sau să te gândești și la sporuri de putere, deoarece legătura sau branșamentul pe care îl ai de la rețea până la tine a fost dimensionat pe o putere mai mică, tu vii cu această nevoie, automat și legătura de la rețea, firul cu alte cuvinte, trebuie regândit pentru noua putere.
Dacă locuiești într-o zonă rurală și te gândești că ar trebui să mai faci și altceva în curte, eu știu, poți să sudezi, poți să faci tâmplărie și ai nevoie de tot felul de echipamente care funcționează cu curent electric și au un consum destul de mare în toate cazurile astea când suplimentezi consumatorii, electrocasnicele din casa ta, ar trebui să-ți pui acest semn de întrebare și să te gândești, oare puterea pe care o am aprobată este suficientă pentru noul noul meu consum?
Am avut cazuri destul de multe în care de la o casă bătrânească, în zona rurală a Bucureștiului a devenit o casă modernă, nouă, cu niște electrocasnice destul de moderne. Iau în considerare de la aragazul cu butelie la plita electrică de la două, trei, cinci sisteme de aer condiționat pentru clădire, mașina de spălat vase, mașina de spălat rufe, sunt deja normale, dar când mă duc spre degivrarea accesului în garaj, mă duc spre încărcarea mașinilor electrice, atunci, sigur, trebuie să îmi pun această întrebare și să am în vedere și solicitarea pentru sporul de putere", a spus Alin Crăciunescu.
Unde pot găsi oamenii mai multe informații?
"Recomandarea mea este ca informațiile să și le ia de pe site-ul operatorului E-Distribuție.com direct de la sursă. Noi am încercat să răspundem la cât mai multe situații care pot fi întâlnite. Deci, pe E-Distribuție.com la diversele secțiuni pe care le găsesc pe site, partea de racordare energie electrică în casa ta, informații și alte lucruri", a explicat invitatul nostru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...