Americanii au recuperat balonul chinezilor FOTO

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Forțele navale americane au recuperat balonul chinezilor care este suspectat că ar fi spionat o zonă sensibilă pentru Statele Unite.

Armata americană a anunţat duminica trecută că echipele sale caută resturile presupusului balon de recunoaştere chinez pe care l-a doborât cu o zi înainte, în timp ce Beijingul a cerut luni Washingtonului să nu escaladeze situaţia sau să ia măsuri suplimentare care să-i afecteze interesele, relatează Reuters.

Scandalul iscat de balon, despre care Beijingul a insistat că este un dirijabil civil care a intrat accidental în spaţiul aerian american, a tensionat şi mai mult relaţiile şi aşa dificile dintre cele două puteri şi a determinat Washingtonul să anuleze o vizită prevăzută la Beijing a secretarului de stat Antony Blinken.

Marina americană lucrează la recuperarea balonului şi a încărcăturii sale utile, iar gărzile de coastă asigură securitatea operaţiunii, a declarat duminică generalul Glen VanHerck, comandantul Comandamentului Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD) şi Comandamentului de Nord al SUA.



O recuperare reuşită ar putea oferi SUA o perspectivă asupra capacităţilor de spionaj ale Chinei, deşi oficiali americani au minimizat impactul balonului asupra securităţii naţionale.

Un avion de vânătoare american a doborât balonul sâmbătă deasupra Atlanticului, în largul Carolinei de Sud, într-un răspuns calificat de China drept o "reacţie excesivă evidentă".

"China se opune ferm şi protestează vehement faţă de aceasta", a declarat ministrul adjunct chinez de externe Xie Feng în remarci adresate Ambasadei SUA din Beijing şi publicate luni dimineaţa pe site-ul ministerului.

"Guvernul chinez urmăreşte îndeaproape evoluţia situaţiei", adaugă el.

La rândul său, purtătoarea de cuvânt a MAE chinez, Mao Ning, a afirmat luni, în conferinţa de presă obişnuită, că este vorba despre ''un incident neaşteptat, izolat'' şi a apreciat că SUA şi China trebuie să trateze situaţia cu calm şi fără folosirea forţei.



Incidentul cu balonul survine într-un moment în care SUA şi China au încercat să-şi consolideze comunicarea şi legăturile, care au fost puse la încercare în ultimii ani din cauza tensiunilor pe mai multe fronturi, inclusiv a eforturilor SUA de a bloca accesul Chinei la tehnologii avansate-cheie.

China a avertizat cu privire la "serioase repercusiuni" şi a declarat că va recurge la toate mijloacele necesare pentru a face faţă unor "situaţii similare", fără a oferi mai multe detalii, chiar dacă unii analişti spun că se aşteaptă ca orice fel de răspuns să fie minuţios calibrat pentru a evita înrăutăţirea relaţiilor bilaterale.

Firma de brokeraj ING a declarat într-o notă de luni că incidentul ar putea exacerba "războiul tehnologic" şi ar putea avea un impact negativ pe termen scurt asupra monedei chineze, yuanul.



"Cele două părţi vor impune probabil mai multe interdicţii la exportul de tehnologie în diferite industrii. Este o nouă ameninţare de perturbare a lanţului de aprovizionare, deşi riscul de perturbare logistică legat de restricţiile COVID-19 au dispărut în prezent", explică ING.

"Acest nou risc este mai degrabă un risc pe termen lung decât unul iminent", mai spune firma menţionată.

Yuanul chinez a scăzut la un minim de 6,8077 pentru un dolar la deschiderea tranzacţiilor luni, cel mai scăzut nivel de aproape o lună. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Consiliul Ecofin
Președintele Emmanuel Macron, gazda reuniunii la nivel înalt

Macron propune o ofensivă europeană în sectorul spațial

Președintele Franței propune accelerarea lansărilor și...

TVA
BVB / FOTO: Pagina de Facebook a BVB
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
e-factura
Foto ilustrativ: AI Freepik.com
Donald Trump
RO e-Transport

Ghid RO e-Transport, actualizat: reguli, termene și amenzi

Ghidul oficial pentru utilizarea sistemului RO...

Transelectrica
Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Asigurări / Foto: Freepik
Tractorist / Foto: Freepik
Traian Preoteasa
Venituri neimpozabile
Ministerul Finanțelor
Dolari și aur / Foto: Freepik
 Foto: Pexels.com
Bursa de Valori București
Industrie / Sursa: Freepik.com

Economia gâfâie. Scădere a cifrei de afaceri din industrie

Afacerile din industrie au scăzut, la nivelul primelor...

Foto: Freepik.com

pixel