ANRE pregătește tariful binom. Ce este acesta şi cum îi afectează pe consumatori

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Contor electric
Contor electric
Tariful binom intră pe agenda ANRE: componentă fixă și variabilă pentru toți consumatorii.

Subiectul tarifului binom este foarte important, îl avem pe agenda internă şi lucrăm la el, iar după ce vom avea o formă benefică pentru toţi consumatorii vom începe un amplu proces de consultare publică, aşa cum am făcut cu toate reglementările, a declarat, vineri, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, la o conferinţă de specialitate.

"Tariful binom este un subiect care a fost foarte, foarte des adus în discuţie. Am văzut declaraţii din partea unor organizaţii de specialitate care spun că România ar fi ultima ţară, cred că, din Uniunea Europeană, care nu are un tarif binom. Nu ştiu dacă este chiar aşa, dar aici trebuie să mă întorc la cuvântul responsabilitate şi să verificăm foarte atent dacă toate statele membre ale Uniunii Europene au implementat tariful binom şi doar România nu-l are. Ştiţi foarte bine că, înainte să iau o decizie împreună cu colegii din autoritatea de reglementare, o cântărim foarte bine, pentru că sunt de principiul că 'mai mai bine măsori de cinci 5 ori şi tai o singură dată'. Subiectul este unul foarte important, îl avem pe agenda internă internă şi lucrăm la el în continuare", a afirmat Niculescu.

Potrivit acestuia, după ce se va ajunge la o formă care să fie potrivită pentru toate categoriile de consumatori, se va porni un proces de consultare publică.

"Sunt diverse scenarii de aplicare a tarifului binom. Încercăm să creionăm cea mai bună formă a acestei reglementări, iar în momentul când vom fi gata cu analizele şi vom avea o formă pe care noi considerăm că este benefică pentru toţi consumatorii - industriali, casnici, non-casnici, toate categoriile de consumatori - pe toate tranşele de consum, atunci vom începe un amplu proces de consultare publică, aşa cum am făcut cu toate reglementările", a adăugat el. Tariful de tip binom este format dintr-o componentă fixă (exprimată în lei/zi) şi o componentă variabilă, de tip volumetric.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Contrabanda cu tutun
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Showroom auto / Foto: Freepik
Clădire de birouri / Foto: Unsplash

Se anunţă o creştere a chiriilor în 2026

Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...

Aragaz. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
BNR: Indice ROBOR
Retea electrica - iarna. Foto: Freepik.com
Telefon / FOTO: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă

pixel