ANRE recunoaște: Este fără precedent. Prețuri și pierderi URIAȘE în energie

Autor: Delia Gheață
Data actualizării:
Data publicării:
Ce este de făcut în această situație
Ce este de făcut în această situație
Situaţia de pe piaţa energiei nu a fost niciodată atât de complicată, cu preţuri de 10 ori mai mari şi pierderi greu de imaginat din partea furnizorilor, iar legea privind plafonarea şi compensarea facturilor ar trebui modificată pentru a nu apărea probleme şi mai mari, a declarat, miercuri, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

"Cât de complicată e situaţia? Din 2007, de când lucrez la ANRE, adică de aproape 15 ani, n-am mai văzut situaţia aşa de complicată ca acum", a spus el, în cadrul conferinţei "Împreună să punem energia în lumină", organizată de InvestEnergy.

Acesta a arătat că preţul electricităţii este de 10 ori mai mare decât anul trecut.

"La începutul anului, credeam că provocarea anului 2021 va fi liberalizarea şi aşa a fost în primul semestru, apoi preţurile au început să crească în piaţă şi în câteva luni am ajuns la o criză generală, nu cred că cineva se aştepta la preţuri de 300 de euro pe MWh la energie peste tot în Europa sau 130 euro pe MWh la gaze naturale. Este o evoluţie de la preţurile surprinzător de mici din 2020 de 3-4 euro la gaze şi de 30-40 euro la energie electrică", a susţinut oficialul ANRE.

Potrivit acestuia, Legea 259/2021 privind plafonarea şi compensarea facturilor la energie ar trebui modificată, pentru a nu apărea probleme şi mai mari.

"Eu nu o văd o lege foarte bună nici din perspectiva clienţilor, din a actorilor din piaţă. Cel mai frustrant este că atât în procesul de elaborare a ordonanţei de urgenţă, dar şi la aprobarea legii în Parlament, păstrând o echidistanţă între consumator sau furnizori, am semnalat nişte lucruri de care nu s-a ţinut cont şi acum au impact în piaţă şi cred că această Lege 259 ar trebui ajustată în anumite puncte pentru a evita o situaţie şi mai gravă, pentru a nu apărea alte probleme în piaţă", a continuat Nagy-Bege.

Citește și Plafonarea prețurilor la energie. Oficial ANRE: Este un lucru grav, trebuie analizat

Citește și Gaze naturale. Decizie de ultimă oră a ANRE privind furnizorii de ultimă instanță

El a arătat că există cel puţin două aspecte în această lege care nu au efect benefic asupra pieţei şi mai mult dăunează decât ajută: supraimpozitarea producătorilor de energie şi plafonarea preţului.

"Cea mai evidentă este extraprofitul producătorilor, dar nu cu extraprofitul am probleme, ci problema este că se impozitează şi energia cumpărată din piaţă de aceşti producători. Ar fi trebuit ca acest impozit să fi fost impus doar pentru cantităţile produse. Exact producătorii din surse regenerabile sunt cei mai afectaţi, pentru că ei cumpără mult din piaţă pentru echilibrare", a exemplificat reprezentantul ANRE.

Concurenţa, care oricum era fragilă, a fost eliminată, iar situaţia nu va reveni la normal de la 1 aprilie, ci peste un an sau mai mult. "A doua problemă este exact plafonarea. Aş putea accepta faptul că prin plafonare, pe o perioadă de cinci luni se elimină concurenţa, dar aplicând plafonarea pentru clienţii în regim de ultimă instanţă duce la nişte pierderi greu de imaginat. Avem cifre concludente la dispoziţia noastră, le-am înaintat şi domnului ministru spre analiză", a adăugat Nagy-Bege.

El a mai spus că sunt necesare investiţii în capacităţi de producţie şi în reţele, precum şi pentru extracţia gazelor din Marea Neagră.

"Orice criză ne împinge înainte şi această criză va avea efecte benefice până la urmă, chiar dacă, momentan, vedem doar efecte negative. Mă aştept să apară capacităţi de producţie de energie, în linie trendului de decarbonizare setat de UE. Mă aştept ca aceste preţuri mari să ne îndemne să găsim alternative, prin încurajarea şi dezvoltarea de noi tehnologii, precum hidrogenul. La nivelul consumatorului sper ca aceste preţuri ne vor îndemna să fim atenţi la consum şi risipă, adică să luăm măsuri de eficienţă energetică", a conchis responsabilul reglementatorului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Germania / FOTO: Unsplash
Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Trebuie să pună mâna pe carte / FOTO: Freepik
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com

BCE ar putea reduce dobânda la 2% până în vară

Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...

Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...


pixel