Arme nucleare. Biden către Moscova: Vrem să știm TOTUL

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Administrația Biden aruncă mingea în terenul Rusiei
Administrația Biden aruncă mingea în terenul Rusiei
Preşedintele american, Joe Biden, a propus joi prelungirea cu cinci ani a tratatului de limitare a armelor nucleare strategice New START încheiat între SUA şi Rusia, care expiră la începutul lui februarie şi pe care Donald Trump nu a reuşit să îl prelungească, afişând în acelaşi timp fermitate în faţa "actelor antagoniste" ale Rusiei, comentează AFP.

"Statele Unite intenţionează să obţină o prelungire de cinci ani a tratatului New START, aşa cum permite acesta", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, într-o conferinţă de presă la o zi după instalarea în funcţie a liderului democrat.

"Preşedintele a spus clar întotdeauna că tratatul New START este în interesul securităţii naţionale a Statelor Unite, iar o astfel de extindere este şi mai necesară când relaţiile cu Rusia sunt tensionate ca în prezent", a adăugat ea.

Pentru a arăta că nu este vorba despre un cec în alb, preşedintele Joe Biden a cerut în paralel serviciilor americane de informaţii "o examinare generală" a recentului atac cibernetic imputat Moscovei, a eventualelor "ingerinţe" în alegeri, precum şi "a utilizării armelor chimice împotriva liderului opoziţiei, Aleksei Navalnîi", a precizat Jen Psaki.

Această analiză trebuie să aibă în vedere şi informaţiile, minimalizate de fostul preşedinte republican, potrivit cărora Rusia ar fi plătit "prime" talibanilor pentru a ucide soldaţi americani. "În timp ce colaborăm cu Rusia pentru apărarea intereselor americane" în controlul armamentului, "acţionăm şi pentru a trage Rusia la răspundere pentru actele sale antagoniste şi nesăbuite", a subliniat Jen Psaki.

Citește și Scrisoarea lui Donald Trump. Joe Biden este ȘOCAT! Ce a dezvăluit

Chiar înainte de a depune jurământul, Joe Biden şi echipa sa au ridicat tonul în relaţia cu Moscova, dornici să rupă ambivalenţa administraţiei Trump, în cleşte între o anumită fermitate şi dorinţa omului de afaceri de a se apropia de preşedintele rus Vladimir Putin.

În pofida tensiunilor, propunerea privind tratatul New START ar urma să fie primită pozitiv de liderul de la Kremlin, şi el favorabil extinderii cu cinci ani. Administraţia Trump a acceptat o prelungire condiţionată de un an, timp de a negocia un acord mai general, dar tratativele cu Moscova s-au soldat cu un eşec.

Tratatul New Start, semnat în 2010 - ultimul tratat major dintre SUA şi Rusia -, limitează arsenalele celor două ţări la 800 numărul de lansatoare şi bombardiere grele şi la 1.550 numărul focoaselor nucleare, adică o reducere de aproape 30% comparativ cu limita anterioară stabilită în 2002.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Planșeul Unirii
Reacția pieței la decizia OPEC
Punct de lucru / Foto: Freepik
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică

pixel