În nota explicativă, inițiatorii modificărilor legislative aduse Legii nr. 502/2004 afirmă că, prin această măsură, asociațiile de pensionari, obligate de actualele prevederi legale să achite chirie pentru sediile pe care le ocupă, se pot bucura de același sprijin oferit altor organizații
”Asociațiile și federațiile de pensionari pot dobândi, cu titlu gratuit sau titlu oneros, orice bunuri mobile și imobile, necesare realizării scopului pentru care au fost înființate, inclusiv de la autoritățile administrației publice locale”, se arată în text.
Citește și Ministrul Muncii vrea eliminarea taloanelor de pensii. Care este motivul
Conform actului normativ, pensionarii, indiferent de sistemul de asigurări sociale căruia îi aparțin, în vederea apărării drepturilor și a promovării intereselor lor economice, sociale, culturale, sportive și altele, fără nici o îngrădire sau autorizare prealabilă, pot constitui asociații proprii, prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, ori pot adera la astfel de asociații. Asociația pensionarilor este persoană juridică de drept privat, autonomă, neguvernamentală, fără scop patrimonial și apolitică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Compania Star Assembly, filială...
Ministerul Finanțelor a atras...
Leul a început săptămâna în...
ANAF a modificat formularul...
Semnal de alarmă privind o tentativă de fraudă în numele ANAF.
Prețul energiei în România urcă...
Programul Rabla Clasic, epuizat...
De la 1 iulie 2026, camioanele...
Visa a blocat tentative de...
Prețul petrolului își revine...
Carburanții s-au ieftinit în...
Miercuri, 15 octombrie, este...
Aurul atinge un nou record...
Google oferă gratuit acces la...
Bulgaria își majorează...
Reuniunea FMI și Băncii...
Salariul mediu net a scăzut în...
Inflația urcă la 9,9% în...
Argintul depășește pragul de 50...
Europa contraatacă în Africa și...
Premierul Ilie Bolojan...
Deficitul comercial al României...
Veşti bune din Senatul României...