Au apărut cireșele. Ce salariu trebuie să ai pentru a cumpăra un kilogram

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Rămâne de văzut care va fi prețul cireșelor românești
Rămâne de văzut care va fi prețul cireșelor românești
E luna mai, iar în piețele bucureștene și-au făcut apariția cireșele. Roșii, frumoase și apetisante, gustoasele fructele atrag privirile tuturor. Dar nu mulți își permit să cumpere un kilogram. Poate câteva, de poftă. 

Deci, cu cât se vând gustoasele fructe aduse din Grecia? Prețul diferă de la piață la piață și, ceea ce trebuie precizata de la bun început, el scade vertiginos.

Astfel, dacă în urmă cu câteva zile în Piața Domenii, un kilogram putea fi cumpărat cu 120 de lei, chiar 130, la sfârșitul sătpămânii pe eticheta din dreptul lădițelor sau casoletelor se putea citi 100 de lei. Având în vedere că valoarea coșului minim lunar al unei familii este, pentru mediul urban, de 2.600 lei, prețul este destul de mare. 

Într-adevăr, salariile au crescut, dar și produsele s-au scumpit și, cu gândul că foarte curând vor apărea cireșele românești, bucureștenii de condiție medie și modestă preferă să aștepte. Desigur, sunt prețuri și mai mici, în Piața Crângași, spre exemplu, unde kilogramul de cirește costă între 35 și 80 de lei. Cam același coridor de preț putea fi întâlnit și în Piața Obor, cândva cea mai mare din Europa și printre cele mai ieftine din Capitală.

Citește și Românul care vinde pălincă de 2.000 de euro litrul

E adevărat, la Obor, mai precis în hala nouă, se vindeau și cu 100 de lei. Depinde de comerciant și de clienții lui. Dacă își vând marfa? ”Ca pâinea caldă!”, spune un vânzător din spatele tejghelei, afișând un zâmbet șugubăț. Oricum, puțini sunt cei care cumpără un kilogram. Oamenii de mulțumesc și cu câteva grame.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Tendinţe în turism 2026. Unde vor călători românii

Anul 2025 a confirmat o orientare a românilor  către...

Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Analiză ING: Perspectivele economiei României în 2026

ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...

Jeffrey Epstein în anii 70 când era profesor de matematică
Foto: Freepik.com

Aurul a atins o valoare fără precedent

Aurul a depăşit valoarea de 4.500 de dolari uncia.

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...

TAROM

Costin Iordache se retrage de la conducerea TAROM

Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Foto: Facebook Apele Romane
Șantierul liniei de metrou M6 / Foto: Oana Pavelescu
foto: pexels.com
Abația Sint Sixtus

Abațiile care produc celebrele beri trapiste, în pericol

Celebrele beri trapiste din Belgia, considerate un...

Foto: Mihai Ciobanu

Cine este Irineu Darău, noul ministru al Economiei

Modificări în Guvernul Bolojan. 

O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei
Calcule. Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels
Bani
Lingouri de cupru într-un depozit / Foto: Freepik
Tractor ară câmpul / Foto: Freepik
BVB
Foto: Pexels.com
Teren. Foto: Freepik.com

Harta celor mai scumpe terenuri din România

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...


pixel