Aproape 1 miliard de euro pentru IMM-uri: statul modifică schema Tranziției Juste
Ministerul Investițiilor și...
"Am fost informat de către domnul director Scarlat (Sorin Scarlat, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - n.r.) în cursul zilei de ieri că a semnat raportul de publicare pentru Autostrada Nordului Petea - Suceava. A fost un proiect care a fost trimis către ANAP (Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice - n.r.) la sfârşitul lunii august. Luni va fi ridicat pe SEAP pentru depunerea ofertelor în ianuarie 2020. Vorbim de documentaţia pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada Nordului", a declarat Cuc.
El a precizat că acest proiect era în programul de guvernare.
Citește și Încă o autostradă va fi lansată în 2019. Care va fi primul pas
"Este un obiectiv care era în Masterplan ca perioadă de implementare după 2020, dar noi am tras foarte mult de proiect în această fază de implementare pentru proiect, care, de altfel, ca viitorii guvernanţi, dacă vor trece testul în Parlament de mâine, să îl ducă la bun sfârşit şi nu să vină cu scuze, pentru că ar fi cel mai uşor să vii cu scuze ca să-ţi maschezi incompetenţa. Să le ducă mai departe, să asigure finanţare, să se plimbe pe şantiere, pentru că dacă nu umbli, nu te implici pe infrastructură, acestea nu vor fi finalizate", a mai spus Cuc.
Autostrada Nordului ar urma să facă legătura între vama Petea din judeţul Satu Mare şi Suceava.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Investițiilor și...
ANAF a publicat recent un Ordin care, printre altele,...
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...
Cel de-al doilea apel pentru...
Ministrul Energiei, Bogdan...
România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...
O nouă controversă diplomatică...
Canada și China au convenit...
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...
Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...
Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...
Agenția Națională de...
Creșterea tarifelor RCA,...
România sub presiune energetică.
UE, pregătită de contraatac:...
Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...
Ministrul Finanţelor explică de...
Ministrul Economiei, Irineu...
Autoritatea Vamală Română...
Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...
Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...