Nicușor Dan pune sub semnul întrebării eficiența serviciilor în fața manipulării online
Președintele Nicușor Dan a...
Autostrada A3, pas important spre finalizare în vestul țării
Potrivit CNIR, aprobarea proiectului tehnic în cadrul Consiliului Tehnico-Economic marchează o etapă esențială în construcția segmentului 3C2 Chiribiş–Biharia al autostrăzii Transilvania. Emiterea Ordinului de începere a lucrărilor permite antreprenorului să lucreze concomitent pe toți cei 29 de kilometri ai tronsonului, accelerând astfel ritmul lucrărilor și crescând șansele ca acesta să fie dat în circulație până la sfârșitul anului viitor.
„Am avizat, astăzi, în Consiliul Tehnico-Economic al CNIR, Proiectul Tehnic de Execuţie pentru încă 20 de kilometri ai lotului 3C2 Chiribiş–Biharia, reuşind, alături de constructor, să reducem durata proiectării de la şase luni la doar patru luni, pentru a profita cât mai mult posibil de sezonul favorabil construcţiilor”, a declarat Gabriel Budescu, directorul general al CNIR. El a adăugat că lucrările începute deja în vară pe primul sector de 8,5 kilometri de lângă Biharia și mobilizarea ridicată a constructorului creează „premisele inaugurării autostrăzii până la finalul anului viitor, înainte de termenul contractual și la cele mai înalte standarde de calitate”.
Tronson cu infrastructură modernă și sisteme inteligente de siguranță
Lotul Chiribiş–Biharia va include 18 poduri și pasaje și va fi echipat cu unele dintre cele mai moderne sisteme de siguranță rutieră din România. Printre acestea se numără:
Sistem „SPEED” pentru monitorizarea și detectarea vitezei de deplasare;
Sisteme de securitate și detecție a incidentelor instalate la fiecare 2 kilometri, cu camere video și senzori;
Sisteme de cântărire dinamică a vehiculelor aflate în mișcare, pentru prevenirea supraîncărcării camioanelor.
Aceste dotări vor contribui la creșterea siguranței traficului și la reducerea numărului de accidente pe unul dintre cele mai importante coridoare rutiere din vestul României.
Citește și: Cine face miliarde din asfaltul României. Totul despre firmele din spatele autostrăzilor!
Contract de 785 milioane lei, finanțat din fonduri europene și bugetare
Proiectul este derulat de Asocierea Precon Transilvania – Citadina 98, iar valoarea contractului se ridică la 785 milioane lei. Finanțarea lucrărilor este asigurată prin Programul Transport (PT) 2021–2027, completat de fonduri de la Bugetul de Stat.
Finalizarea acestui tronson va permite conectarea completă a rețelei A3 în nord-vestul țării, facilitând tranzitul rutier între vestul României și rețeaua de autostrăzi din Ungaria.
Autostrada Transilvania, circulabilă până la granița cu Ungaria în 2026
Optimismul autorităților este confirmat și de ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, care a subliniat, într-un mesaj publicat pe Facebook, că mobilizarea antreprenorilor români pe cele două loturi aflate între Suplacu de Barcău și Biharia este „foarte bună” și va permite finalizarea integrală a autostrăzii pe această porțiune până la sfârșitul anului viitor.
„O mobilizare foarte bună a celor doi constructori din România care lucrează pe cele două loturi de Autostradă de la Suplacu de Barcău la Biharia va permite ca, la finalul anului viitor, să se circule pe Autostrada Transilvania de la Nuşfalău (jud. Sălaj) până la Borş, la frontiera cu Ungaria”, a precizat ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Președintele Nicușor Dan a...
Inflația ridicată și creșterea...
Atacatorii cibernetici folosesc...
Economia Bulgariei este pe o...
Șoferii care intenționează să...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB)...
Lucrările la tronsonul...
Informaţii importante pentru...
Randamentele obligațiunilor din...
Administrația Trump pregătește...
Curs valutar BNR, 25 septembrie.
În Ședința de Guvern din 25...
BERD a revizuit în scădere la...
Producţia auto în Uniunea Europeană a scăzut în primul...
Datele Eurostat sunt publicate...
Zero toleranță la abateri: ANRE...
G7 și UE iau în calcul taxe și...
Proiectele de acte normative...
Inovaţia este piatra de...