Avertisment OMS: Noul virus va rămâne cu noi mult timp

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Lupta încă nu a luat sfârșit
Lupta încă nu a luat sfârșit
Lumea este departe de a scăpa de noul coronavirus, care a ucis peste 177.800 de oameni, a avertizat miercuri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citat de AFP şi Reuters.

"Mai avem un drum lung de parcurs. Acest virus ne va însoţi mult timp", a atras atenţia Tedros Adhanom Ghebreyesus în cadrul unei conferinţe de presă virtuale, de la sediul agenţiei ONU din Geneva. "Majoritatea ţărilor se află încă în primele etape ale epidemiilor lor, iar unele, care au fost afectate devreme în cadrul pandemiei, încep să observe o resurgenţă a cazurilor", a adăugat oficialul.

OMS, intens criticată de Statele Unite pentru gestionarea epidemiei COVID-19, a alertat "la momentul potrivit" cu privire la situaţiile de urgenţă internaţională la adresa sănătăţii, a afirmat directorul organizaţiei. "Am declarat urgenţă la momentul potrivit", la 30 ianuarie, "iar restul lumii a avut suficient timp pentru a se pregăti", a dat asigurări Tedros Adhanom Ghebreyesus răspunzând la o întrebare primită în cadrul conferinţei.

SUA, care au înregistrat primul deces cauzat de coronavirus la sfârşitul lunii februarie, este cea mai afectată ţară din punct de vedere al numărului de decese şi cazuri, dar Europa rămâne cea mai afectată regiune, cu peste 110.500 de decese.

Citește și Covid-19. Studiu american. Medicamentul minune a dezamăgit

''Multe din epidemiile în Europa de Vest par să fie stabile sau în scădere'', dar ''constatăm tendinţe ascendente îngrijorătoare în Africa, America Centrală şi de Sud şi în Europa de Est'', a afirmat directorul OMS. ''Unul dintre cele mai mari pericole cu care ne confruntăm astăzi este indulgenţa'' în faţa pandemiei, a adăugat el, subliniind că ''primele elemente indică faptul că cea mai mare parte a populaţiei lumii rămâne susceptibilă'' de a fi infectată cu noul coronavirus.

Avertismentul său survine în timp ce OMS este aspru criticată de Statele Unite, care o acuză că a gestionat greşit pandemia de coronavirus. Washingtonul acuză în special organizaţia internaţională că nu a avertizat la timp asupra pericolului pentru a nu deranja Beijingul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă
Ispectori ai ANAF și Vamei
Nave petroliere / Foto: Freepik
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels
Foto: Mihai Ciobanu
Adrian Negrescu
Petroliști venezueleni / Foto: PDVSA
Donald Trump
Servere / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
Foto: Oana Pavelescu
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Dosare ANAF. Freepik.com
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Benzinărie Lukoil

Un jucător saudit intră în cursa pentru activele Lukoil

Compania saudită Midad Energy a devenit unul dintre...

Inspector antifraudă, ANAF
Vânzare online / Foto: Freepik
Kaufland. Foto: Mihai Ciobanu

Programul magazinelor Kaufland de Crăciun și de Revelion

Kaufland România anunță programul de funcționare al...

Investiții / Foto: Freepik
TVA / Foto: DCBusiness
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Uzină Ford / Foto: Flickr

Ford pune frână producţiei de vehicule electrice

Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.


pixel