Salariații Bank of America Corp, care se vor vaccina anti-COVID-19, vor primi un premiu de 200 de dolari.
Mai exact, premiile vor fi oferite salariaților companiei de servicii financiare Merrill, care este deținută de Bank of America, a spus un purtător de cuvânt al băncii.
Deocamdată, este acceptat la birou doar personalul care demonstrează că și-a făcut vaccinul, a spus purtătorul de cuvânt.
"Deși compania nu a instituit obligativitatea în privința vaccinării, recomandăm cu tărie angajaților să fie vaccinați și să ne anunțe".
Peste 80% dintre angajații Merrill deja s-au vaccincat voluntar și se vor întoarce la birou, a adăugat purtătorul de cuvânt.
La începutul acestui an, marile companii de pe Wall Street plănuiau ca majoritatea angajaților să se întoarcă la birou, dar varianta Delta, care s-a dovedit o tulpină extrem de contagioasă a coronavirusului i-a forțat pe unii dintre ei să amâne revenirea.
Merrill, denumită până în 2019 Merrill Lynch, face parte din grupul Bank of America, fiind preluată în anul 2009, după criza financiară din 2007-2008.
Citește și: Evergrande. A căzut prima piesă a dominoului?
Merrill este divizia de investiții a Bank of America, având angajați aproximativ 15.000 de consilieri financiari care gestionează activele clienților, în valoare de circa 2,3 trilioane de dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
ANAF a publicat recent un Ordin care, printre altele,...
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...
Cel de-al doilea apel pentru...
Ministrul Energiei, Bogdan...
Ministerul Investițiilor și...
România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...
O nouă controversă diplomatică...
Canada și China au convenit...
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...
Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...
Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...
Agenția Națională de...
Creșterea tarifelor RCA,...
România sub presiune energetică.
UE, pregătită de contraatac:...
Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...
Ministrul Finanţelor explică de...
Ministrul Economiei, Irineu...
Autoritatea Vamală Română...
Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...
Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...