Proiectul de act normativ înregistrat spre dezbatere în Camera Superioară a Parlamentului României prevede ca procurorii și judecătorii vor putea primi bani pentru plata ratelor în cazul achiziționării unei locuințe.
Proiectul de lege vine să completeze art.23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei.
Inițiatorii acestui demers legislativ scriu că se doreşte ca suma acordată magistraților din bugetul de stat, cu titlu de chirie, să poată fi folosită de aceştia şi pentru achitarea unei rate sau unor părţi din rate pentru cumpărarea unui apartament
”Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie, care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe, beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv, pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului”, se arată în proiectul de lege.
Proiectul mai prevede că Ministerul Justiţiei alocă sume considerabile de bani, având în vedere că numărul locuinţelor de serviciu este limitat comparativ cu persoanele care se încadrează în prevederile legii. Se observă că lunar se acordă sume magistraţilor pentru decontarea chiriilor, cu toate că acest drept ar putea fi valorificat maxim într-un mod mult mai util pentru aceştia
Compensația lunară pentru chirie va fi acordată pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei, iar valoarea acesteia nu poate depăși rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar, scrie legestart.
Citește și Salarii. Unul din doi ingineri câștigă peste 4.000 de lei net
Citește și Vouchere de vacanță. Când se primesc banii de către bugetari
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ziua de luni, 29 decembrie,...
Ideea de a câștiga mai mult fără să muncești mai mult...
Orașul din Grecia care plătește...
Pe măsură ce ne apropiem de...
Anul 2025 a confirmat o orientare a românilor către...
Bucureștiul conduce la numărul...
Imaginea publică a lui Vladimir...
ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...
Intrarea lui Jeffrey Epstein în...
Curs valutar BNR, 24 decembrie.
Banca Centrală a Greciei se aşteaptă ca numărul...
Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...
Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...
În condiţiile în care Bulgaria...
Guvernul a adoptat, în şedinţa...
Veşti bune pentru cei care au...
Celebrele beri trapiste din Belgia, considerate un...
Modificări în Guvernul Bolojan.
Gazprom taie drastic bugetul...