Bani mai mulți pentru polițiști. Compensarea chiriilor, extinsă

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Amenzile cresc considerabil
Amenzile cresc considerabil
Polițiștii vor putea beneficia de bani de chirie atunci când sunt vor fi mutați într-o altă localitate.

O nouă propunere legislativă care se află la Senat prevede că polițiștii care își desfășoară activitatea la o distanță de cel mult 70 de kilometri de aceasta vor primi bani pentru chirie.

Actualul proiect de lege de la Senat va modifica Legea 360/2002 privind Statutul polițistului care stabilește că polițiștii vor beneficia de compensația pentru chirie și “atunci când locuinţa închiriată se află în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea profesională sau pe o rază de până la 70 km”.

La ora actuală Legea 260/2022 prevede că poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/ soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensaţie pentru chirie de până la 50 % din salariul de bază.

Așadar, în prezent, polițiștii nu pot primi bani pentru chirie dacă au închiriată o locuință în afara localității în care lucrează, indiferent de context.

După ce modificarea va intra în vigoare, polițiștii vor putea închiria locuințe și în localitățile-satelit ale orașelor mari, unde prețul chiriilor este mai mic decât în aceste orașe.

Mai mult, de ajutorul pentru chirie s-ar putea bucura și polițiștii ce lucrează în localități mici de frontieră sau în localități izolate. Practic, toți polițiștii, nu doar cei de penitenciare, așa cum stabilește acum Ordinul Ministerului Justiției 482/C/2020, vor putea primi bani pentru chirie atunci când locuința lor se află la cel mult 70 de kilometri față de locul de muncă.

Potrivit inițiatorilor modificării legislative, “sunt situații în care polițiștii nu pot identifica locuințe pe care să le poată închiria în aceeași localitate în care își desfășoară activitatea, din cauza disponibilității limitate. De exemplu, aeroporturile sunt situate în localități limitrofe, fără posibilități de închiriere, același lucru fiind întâlnit și în cazul localităților de frontieră izolate”.

Citește și: Modificări privind norma de hrană pentru personalul MAI. Decizia Guvernului

În şedinţa de miercuri, 25 mai 2022, Guvernul României a adoptat o hotărâre care vizează norma de hrană pentru personalul MAI care urmează diferite cursuri.

Este vorba despre Hotărârea de Guvern pentru abrogarea tezei a treia din secţiunea "Categoriile de personal pentru care se acordă" de la norma nr. 8 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 65/2003 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de pace, ale personalului aparținând structurilor Ministerului Afacerilor Interne, căruia i se aplică Statutul polițistului.

Actul normativ are ca obiect uniformizarea normei de hrană pentru personalul MAI care urmează diferite forme de pregătire profesională continuă, la valoarea calorică de 5010 calorii – cât este norma pentru personalul care conduce, execută, asigură sau coordonează misiuni operative ori contribuie la realizarea acestora. Până acum, norma calorică pentru angajații care urmează cursuri era de 4315 calorii și se urmărește eliminarea unei situații care ar duce la descurajarea personalului de a participa la formele de pregătire continuă, prin diminuarea drepturilor de hrană, informează Guvernul României.

***

În cadrul aceleiaşi şedinţe a fost adoptată şi Hotărârea de Guvern pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne.

Numărul efectivelor structurilor din Ministerul Afacerilor Interne pe timp de pace se suplimentează cu 7.880 posturi (5.654 - polițiști, 975 - militari, 201 - personal civil și 1.050 - soldați și gradați profesioniști).

Posturile sunt necesare în vederea înființării și redimensionării unor structuri din cadrul Aparatului central al MAI., Inspectoratului General pentru Imigrări, Poliției Române, Poliției de Frontieră Române, Direcției Generale de Pașapoarte, Direcției Medicale, Academiei de Poliție „A.I. Cuza”, C.S. „Dinamo” București, Inspectoratului General de Aviație al MAI și Jandarmeriei Române.

De asemenea, se înființează o funcție de secretar de stat pentru dialog social, la nivelul MAI, și o funcție de subsecretar de stat, în scopul coordonării activităților de analiză și de realizare a sintezelor cu privire la situațiile specifice aflate în responsabilitatea secretarului de stat pentru dialog social, precum și în scopul participării în cadrul comisiilor/grupurilor de lucru la unele activități de reprezentare.

O altă modificare se referă la încadrarea Unității de Politici Publice a Ministerului Afacerilor Interne ca structură în cadrul Direcției Generale Management Operațional.

Aceste schimbări organizatorice și de resurse umane contribuie la consolidarea sistemului instituţional pentru creşterea capacităţii operaţionale, precum şi pentru a putea răspunde eficient întregului spectru de riscuri şi ameninţări specifice domeniului ordine şi siguranţă publică.

Astfel, în calitate de coordonator și beneficiar al investițiilor specifice din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, în actul normativ, sunt stabilite modificări ale organigramei Ministerului Afacerilor Interne. În acest sens, sunt prevăzute atât suplimentarea posturilor din cadrul structurii financiare, pentru îndeplinirea atribuțiilor financiar – contabile și asigurarea managementului financiar al fondurilor europene aferente, precum și crearea a două structuri specializate. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursă / Foto: Freepik
Chatgpt. Freepik.com

ChatGPT, din ce în ce mai utilizat ca sursă de informaţii

Potrivit unui raport, ChatGPT şi echivalenţii săi sunt...

Râul Corund se scurge în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Bancnote lei / sursa foto: Freepik.com / Vlad Ispas
Adrian Negrescu
Vladimir Putin și Serghei Șoigu / Foto: kremlin.ru
Dosare
Sebastian Burduja
Factura. Freepik.com
Criză economică / Foto: Freepik

ASF se pregătește de noi scenarii de criză

ASF actualizează normele privind simularea situațiilor...

Ghișeu
Haine puse pe umerașe
Cărbune
Un agent al temutei ICE escortează o persoană pentru a fi expulzată / Foto: ICE
WhatApp / Foto: Freepik
Incendiu Grecia / Foto: iefimerida.gr / Facebook
Sediul ANRE
La benzinărie / FOTO: Freepik
Turkstream / Foto: botas.gov.tr
Sala de ședință din clădirea Guvernului
Sebastian Burduja
Foto: Freepik.com
Foto: Mihai Ciobanu

Firme tip "conductă", în vizorul ANAF

Fraudă de 1,8 milioane de lei cu o firmă de tip...

Nicușor Dan, președintele României

Discuţii Nicuşor Dan - sindicate, la Palatul Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan discută, în această dimineaţă,...

Conferință la BCE / FOTO: BCE

pixel