Băsescu îşi caută apartament: Să avem magazine în apropiere, o stație de metrou

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Traian Băsescu a făcut primele declaraţii după ce ÎCCJ l-a declarat definitiv colaborator al fostei Securităţi şi după ce a avut probleme de sănătate.

Traian Băsescu anunță că nu va demisiona din Parlamentul European, deoarece a fost ales după anunțul CNSAS. El spune că decizia Justiției nu e corectă, deoarece el nu a dat nicio informație despre declarații sau atitudini politice.

„Reușesc să fiu zglobiu. Mă mișc, e foarte bine. Am avut o pneumonie netratată la vreme și recomandarea medicilor este ca cel puțin până în data de 10 să evit orice aglomerație ca să nu așeze peste tratamentul care s-a făcut un covid. Recomandarea, printre altele, a fost să nu merg în aeroporturi, în avioane, să port mască tot timpul”, a declarat Traian Băsescu.

„Nu cred că am de ce (să demisionez- n.r.), pentru că eu am fost ales cu anunțul CNSAS-ului făcut. Deci nu a fost un lucru pe care cei care m-au ales l-au aflat după alegere”, spune Traian Băsescu, citat de Mediafax.

 

El respinge ideea potrivit căreia a colaborat cu Securitatea ca poliție politică

 

„N-am ascuns deloc (colaborarea cu Securitatea - n.r.). Și acum sunt convins că nu există nici o frază care să implice declarații politice sau atitudini politice. Nu există nici măcar o singură frază”, adaugă fostul președinte. Băsescu a spus că s-a gândit la un apartament de trei camere, că își dorește să nu fie izolat de lume și să aibă acces la metrou și la piață.

„Să nu fie izolat de lume, că suntem oameni de 70 de ani, să avem magazine în apropiere, o stație de metrou”, a spus Băsescu. Întrebat cum se descurcă fără pază de la SPP, Traian Băsescu a spus: ”Ți se pare că nu mă descurc, că nu pot merge singur?” Fostul președinte a mai declarat că merge la bancă, pentru că are banii investiți în titluri de stat.

Citeşte şi: Secretele lui Băsescu. Chirieac: Asta ar trebui să ne spună. Ne-ar ajuta enorm!

„Mă duc până la bancă, pentru că aceste titluri de stat vor trebui să fie vândute dacă vom ajunge să cumpărăm un apartament. Încep să mă uit, pe ici pe colo, după un apartament. La prețul pieței, un apartament cu trei camere ne-am dori, așa am stabilit, că trei camere ne ajung, având în vedere facturile uriașe care vin la încălzire și electricitate”, conchide Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol

pixel