Este adevărat că informația, bună pentru industrie, îi va scoate din sărite pe ecologiștii care se opun unor astfel de exploatări. Firește, atât Bill Gates, cât și Jeff Bezos, dar și Michael Bloomberg sunt, cel puțin declarativ, preocupați de soarta naturii și luptă cu toții împotriva încălzirii globale. Dar investiția lor va oferi un ajutor prețios industriei auto, în special producătorilor de vehicule electrice. Deci, tot cu respect pentru mediul înconjurător. Iar printre metalele care vor fi extrase se numără nichelul, cuprul, cobaltul și platina.
Principalii investitori ai KoBold sunt Breakthrough Energy Ventures, un fond climatic și tehnologic susținut de cofondatorul Microsoft, Bill Gates, de fondatorii grupului de media Bloomberg și a gigantului Amazon, precum și de Ray Dalio, om de afaceri care a creat și patronează Bridgewatr Associates, cel mai mare fond speculativ din lume.
Bluejay a declarat să studiile efectuează demonstrează că zonele din vestul și centrul Groenlandei prezintă similitudini cu orașul rus Norilsk, bogat în nichel și paladiu. Mai mult, Kurt House, directorul general al KoBold, a afirmat că regiunea Disko s-ar fi aflat în inima ”unei convergențe rare de evenimente istorice, ce-ar putea conduce la descoperirea unor zăcăminte de metale care să permită fabricarea de baterii de clasă mondială”.
Citește și Carrefour vrea să scape de unele afaceri. Ce s-a gândit să vândă
KoBold utilizează inteligența artificială pentru a depista aceste materii prime. Printre altele, societatea va cheltui 15 milioane de doalri până în 2024 pentru a ajuta Bluejay să localizeze resurele naturale pentru proiectul de exploatare pe coasta de vest a Groenlandei. În schimbul acestei investiții în proiect, numit ”Disko-Nuussuaq”, KoBold va primi o participație de 51% în proiect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Cursul valutar BNR al zilei - 5...
Avans modest al PIB-ului României în 2025.
Excelența Sa Adrian Zuckerman...
Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...
Curs valutar BNR, 4 decembrie.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...
Sistemul Garanţie-Returnare...
ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.
Piața RCA intră într-o nouă...
Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...
Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...
O secțiune a conductei de...
ASF schimbă regulile de...
Bursa de Valori București...
Cuprul a atins un nou record pe...
Fitch confirmă ratingul CEC...
Factura la gaze pentru...