Bilete GRATUITE de tren pentru tinerii care vor să exploreze ţările UE. Înscrieri până pe 25 octombrie

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Comisia Europeană a lansat marţi runda de înscrieri de toamnă DiscoverEU, în cadrul căreia 35.000 de tineri vor primi un permis de călătorie de cale ferată cu care pot cunoaşte Europa şi explora cultura sa bogată, se arată într-un comunicat al Executivului european.

Înscrierile sunt deschise pentru candidaţii din ţările participante la programul Erasmus+, începând de marţi de la prânz şi până pe 25 octombrie la prânz. Pentru a putea câştiga un permis de călătorie, tinerii sunt invitaţi să se înscrie pe Portalul european pentru tineret, să răspundă la un quiz alcătuit din cinci întrebări şi la încă o întrebare suplimentară. Candidaţii care au completat cu succes quizul de selecţie, născuţi în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2004, vor putea călători în Europa pentru o perioadă de până la 30 de zile în cursul perioadei de călătorie cuprinse între 1 martie 2023 şi 29 februarie 2024.

"Anul 2022 este Anul european al tineretului, iar acesta este un moment esenţial în istoria europeană. Trebuie să ne concentrăm atenţia asupra generaţiilor tinere, să le oferim posibilitatea de a-şi lărgi orizonturile, pentru ca tinerii să poată construi o lume mai conectată şi mai tolerantă. Acesta este obiectivul urmărit de DiscoverEU. Călătorind, tinerii pot şi să exploreze diversitatea Europei, dar şi să găsească atât de multe similitudini", a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret.

Odată cu Anul european al tineretului 2022, a fost majorat numărul de permise de călătorie. Anul acesta sunt puse la dispoziţie în total 70.000 de permise. DiscoverEU face acum parte din Erasmus+, ceea ce face să fie eligibili şi participanţi din Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia şi Turcia.

Beneficiarii se vor bucura în continuare de avantajele unui card de reduceri cuprinzând peste 40.000 de posibilităţi de reduceri pentru transport public, activităţi culturale, cazare, alimente, sporturi şi alte servicii disponibile în ţările eligibile.

În cadrul Anului european al tineretului, Comisia a lansat iniţiativa emblematică "Tineretul descoperă cultura datorită DiscoverEU în 2022". Din acest motiv a fost lansat, la 25 mai 2022, Itinerariul cultural DiscoverEU, care combină destinaţii şi sectoare culturale diverse, incluzând arhitectura, muzica, operele de artă, teatrul, moda, designul şi altele. Călătorii DiscoverEU pot vizita Capitalele europene ale culturii, destinaţii adăugate pe prestigioasa listă a patrimoniului mondial UNESCO sau locuri care deţin mărca patrimoniului european. Ei se pot totodată opri în oraşe cărora li s-a acordat premiul Access City Award. Acestea sunt oraşe care au depus toate eforturile pentru a deveni mai accesibile pentru toţi, indiferent de vârstă, mobilitate sau abilităţi.

Agenţiile naţionale Erasmus+ îi sprijină pe tineri prin organizarea unor reuniuni înainte de plecare care îi pregătesc pentru călătorie. Prin intermediul acestor reuniuni, DiscoverEU urmăreşte să promoveze, printre altele, discuţiile privind sustenabilitatea, cultura şi identitatea europeană. De asemenea, ca parte din Anul european al tineretului, agenţiile organizează întâlnirile DiscoverEU, o iniţiativă lansată în vara anului 2022, cuprinzând un program cultural extrem de interesant cu o durată între una şi trei zile, desfăşurat în toate ţările Erasmus+. Până acum au avut loc 49 dintre aceste întâlniri, iar reuniunile vor continua în anii următori.

Incluziunea socială fiind una dintre priorităţile de vârf ale programului Erasmus+, participanţii cu dizabilităţi sau cu probleme de sănătate pot fi însoţiţi în călătorie. Pe lângă costurile de deplasare, se oferă, de asemenea, ajutor individual suplimentar. Anul acesta, agenţiile naţionale Erasmus+ lansează de asemenea Acţiunea de incluziune DiscoverEU, care permite organizaţiilor ce lucrează cu tinerii cu mai puţine oportunităţi să îşi depună candidatura pentru obţinerea unui grant.

Comisia încurajează transportul feroviar sustenabil. Sunt disponibile regimuri speciale pentru tinerii din regiunile ultraperiferice, din departamentele şi teritoriile de peste mări, din regiunile îndepărtate şi din insule.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Foto: Reuters
Euro

Cum îți poți crește veniturile fără să muncești mai mult

Ideea de a câștiga mai mult fără să muncești mai mult...

Mină de cărbune / sursa foto: Freepik.com
maioreanu
Jeffrey Epstein / Fotografie publicată de DoJ

Tendinţe în turism 2026. Unde vor călători românii

Anul 2025 a confirmat o orientare a românilor  către...

Sticlă de plastic / sursa foto: Freepik.com
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Calcule. Foto: Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Analiză ING: Perspectivele economiei României în 2026

ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...

Jeffrey Epstein în anii 70 când era profesor de matematică
Grecia, Santorii / FOTO: Unsplash

Grecia mizează pe 55 de milioane de turişti până în 2040

Banca Centrală a Greciei se aşteaptă ca numărul...

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...

TAROM

Costin Iordache se retrage de la conducerea TAROM

Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Foto: Facebook Apele Romane
Șantierul liniei de metrou M6 / Foto: Oana Pavelescu
foto: pexels.com
Abația Sint Sixtus

Abațiile care produc celebrele beri trapiste, în pericol

Celebrele beri trapiste din Belgia, considerate un...

Foto: Mihai Ciobanu

Cine este Irineu Darău, noul ministru al Economiei

Modificări în Guvernul Bolojan. 

O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

pixel