BNR: Activele financiare ale administraţiilor publice au crescut cu 6,9% în trimestrul II 2025, dar ponderea în PIB a scăzut la 26,8%

Autor: Monika Baciu
Data actualizării:
Data publicării:
BNR / Foto: DCBusiness
BNR / Foto: DCBusiness
Activele financiare ale administraţiilor publice au înregistrat o creştere de 6,9% în trimestrul al doilea din 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, însă ponderea acestora în PIB a scăzut la 26,8%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României.

Activele financiare ale administraţiilor publice au crescut în trimestrul al doilea din 2025 cu 6,9%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, însă ca pondere în produsul intern brut (PIB) au scăzut cu 0,3 puncte procentuale, ajungând la 26,8%, conform datelor publicate de Banca Naţională a României.

Potrivit BNR, dinamica indicatorului a fost determinată, în principal, de creşterea stocului de participaţii şi acţiuni/unităţi ale fondurilor de investiţii (+10,2%), urmată de alte conturi de primit (taxe, impozite, contribuţii sociale, creanţe comerciale, sume datorate de agenţii economici autorităţilor publice şi creanţe externe) al căror stoc a crescut cu 6,6%, până la nivelul de 7,2% din PIB şi de disponibilităţile de natura numerarului şi depozitelor al căror stoc s-a majorat cu 5,5%, atingând un nivel de 7,2% din PIB. Stocul creditelor acordate de administraţiile publice s-a micşorat cu 0,8%, până la nivelul de 2,1% din PIB (în scădere cu 0,2 puncte procentuale comparativ cu trimestrul II 2024), transmite Agerpres.

Angajamentele financiare ale administraţiilor publice, exprimate ca pondere în PIB, au crescut cu 5,1 puncte procentuale, ajungând la 63% la finele trimestrului II 2025. Această
evoluţie a fost determinată în principal de majorarea stocului titlurilor de natura datoriei (+4,0 puncte procentuale în perioada analizată), până la 43,5% din PIB, ca urmare a emisiunilor de
obligaţiuni lansate de Ministerul Finanţelor pe piaţa internă şi externă , în vederea finanţării deficitului bugetar şi refinanţării datoriei guvernamentale, explică BNR.

Stocul creditelor guvernamentale angajate a înregistrat o majorare cu 31,9%, faţă de trimestrul II 2024, pe seama emisiunilor de titluri de stat nenegociabile destinate populaţiei din cadrul programului Tezaur10. În termeni relativi, indicatorul a crescut cu 1,6 puncte procentuale, până la nivelul de 8,7% din PIB. Alte conturi de plătit au atins un nivel de 9,7% din PIB.

Sectorul administraţiilor publice a înregistrat un necesar net de finanţare de 1,3% din PIB în trimestrul II 2025, comparativ cu 1,2% din PIB în trimestrul II 2024. Administraţia centrală a consemnat un necesar net de finanţare de 1,5% din PIB, iar administraţiile locale de doar 0,001% din PIB. Administraţiile de securitate socială au consemnat o capacitate netă de finanţare de 0,16%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani. Foto: Freepik.com
Lingouri și monede de aur / sursa foto: Freepik.com

Aurul a trecut pragul de 650 lei/gram

Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...

BNR / Foto: DCBusiness
Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Oameni pe stradă
Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Foto: Mihai Ciobanu
TAROM

Bogdan Costaş, director general interimar al TAROM

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...

Foto: Freepik.com
Foto: DRDP Brasov
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Grafică: Oana Pavelescu

Rata anuală a inflaţiei: 9,69% în luna decembrie 2025

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...

Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Showroom auto / Foto: Freepik
Clădire de birouri / Foto: Unsplash

Se anunţă o creştere a chiriilor în 2026

Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...


pixel