BNR avertizează românii în privința criptomonedelor

Autor: Matei Ion
Data publicării:
BNR
BNR
Reprezentanții Băncii Naționale a României (BNR) avertizează că, în ciuda interesului ridicat al românilor pentru monedele virtuale, acestea continuă să reprezinte active speculative foarte volatile și extrem de riscante, iar investitorii riscă să aibă pierderi financiare.

Reprezentanții BNR au transmis, joi, că se constată menținerea tendinței de creștere a interesului publicului față de monedele virtuale. Ei atrag atenția că, în opinia BNR, acestea continuă să reprezinte „active speculative foarte volatile și extrem de riscante”, cu un potențial ridicat de a genera pierderi financiare la nivelul investitorilor.

„Deși, potrivit opiniilor Autorității Bancare Europene, riscul de utilizare ilicită a monedelor virtuale se menține ridicat, au fost create premise pentru administrarea acestuia. Astfel, furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare și furnizorii de portofele digitale sunt obligați, începând cu 15 iulie 2020, să se conformeze prevederilor Legii nr.129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv în ceea ce privește cerința de a fi autorizați sau înregistrați de Ministerul Finanțelor, prin Comisia de autorizare a activității de schimb valutar. Totodată, la nivel european, a fost demarat procesul de reglementare a monedelor virtuale și a furnizorilor de servicii în legătură cu acestea, iar, în prezent, au loc negocieri între statele membre pe baza propunerii de Regulament elaborată de Comisia Europeană privind piața cripto-activelor”, se arată în comunicatul de presă transmis de BNR.

Citește și: Cât de poluant este Bitcoin. Cifrele momentului - Analiză

Reglementările Băncii Naționale a României nu conțin prevederi care să interzică instituțiilor de credit să ofere servicii de cont furnizorilor de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare și furnizorilor de portofele digitale.

BNR atrage atenția că instituțiile de credit au obligația de a se conforma prevederilor Legii nr.129/2019, respectiv de a aplica măsurile de cunoaștere a clientelei și administrare a riscurilor în domeniul spălării banilor și finanțării terorismului și de a ține cont de riscurile la care se expun ca urmare a prestării de servicii de cont de plăți pentru aceste entități, prin adaptarea politicilor interne de risc și a capacității de administrare a riscurilor pe baze obiective și proporționale.

„Manifestarea unor riscuri specifice deținerii și tranzacționării monedelor virtuale și volatilitatea semnificativă a prețului unor monede virtuale tranzacționate nu reprezintă în acest moment o amenințare la adresa stabilității financiare din România”, admite BNR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Naționala a României
ANAF

ANAF schimbă două formularele-cheie pentru firme

ANAF a publicat recent un Ordin care, printre altele,...

Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Avertizarea de ger, prelungită de meteorologi

ANM: val de frig prelungit până pe 22 ianuarie

România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...

Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică
Transgaz

Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...

Bani

Semnal de la BNR: de ce nu scad încă dobânzile în România

Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...

Gerasimos Contoguris Director PC Philip Morris Romania

Philip Morris România recunoscută ca Angajator de Top

Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...

Portul Constanța
Service auto / Foto: Freepik
Ferma. Foto: Pexels.com
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze
Bursa de Valori București
factura. Freepik.com
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vama Nădlac / Foto: Virgil Simonescu / Inquam Photos
Foto: pesa.pl

Două noi rame PESA ajung duminică la Bucureşti

Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...

Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...


pixel