Brexit. Gadheim, noul centru geografic al Uniunii Europene

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Un satuc liniștit din Germania
Un satuc liniștit din Germania
Pe un câmp din Gadheim, un mic sat din landul german Bavaria, trei drapele, o stâncă şi o masă de picnic marchează punctul care va deveni, după Brexit, noul centru geografic al Uniunii Europene. Locuitorii au sentimente împărțite, alternând între o timidă mândrie locală şi regretul de a asista la ieşirea din UE a unui stat membru, recunoaște Karin Kessler, proprietara terenului. 

Când s-a anunţat că Gadheim urma să devină centrul geografic al UE, Karin Kessler a crezut că era vorba despre o glumă de 1 aprilie, în 2017, la nouă luni după referendumul prin care Marea Britanie a votat pentru a părăsi Uniunea Europeană. Cu toate acestea, calculul făcut de Institutul Francez pentru Informaţii geografice şi forestiere (IGN), bazat pe "un model gravitaţional", este foarte serios: 9 grade, 54 de minute, 7 secunde Est (longitudine) şi 49 de grade, 50 de minute şi 37 secunde Nord (latitudine) sunt coordonatele unui punct aflat la doar câteva sute de metri de casele aflate pe raza localităţii Gadheim, situată într-o regiune viticolă din sudul Germaniei.

"Fiul meu a găsit coordonatele şi mi-a trimis o fotografie pe WhatsApp", povesteşte Karin Kessler. "Am făcut zoom şi i-am răspuns: 'Ia te uită, se află pe terenul vecinului nostru'. Dar el mi-a răspuns astfel: 'Ba nu, se află la noi, pe câmp!'", a adăugat ea. De atunci, municipalitatea locală şi Şcoala bavareză de amenajare peisagistică au creat o mică grădină în jurul punctului de acum devenit celebru, deşi incertitudinea legată de data Brexitului a durat multe luni.

"Uneori, mă întrebam dacă britanicii nu aveau altceva mai bun de făcut decât Brexit. Şi atât de mulţi oameni au manifestat pentru a rămâne (în UE, n.r.), încât chestiunea era cu adevărat deschisă", a mai spus Karen Kessler. Subiectul a generat şi o serie de îngrijorări în rândul unora dintre locuitori: tatăl ei, decedat anul trecut şi care a luptat în Al Doilea Război Mondial, vedea în Uniunea Europeană o garanţie a păcii şi a stabilităţii. "Cred că mulţi oameni, mai ales cei care au cunoscut războiul, pot să se identifice cu acest lucru", a declarat Karin Kessler, la câţiva paşi de un catarg fixat într-o stâncă şi vopsit în roşu şi alb, care desemnează noul centru geografic al Uniunii Europene.

Citește și Marea Britanie reduce salariul minim pentru străini (BREXIT)

Pentru primarul Brigitte Heim, observarea tergiversărilor britanice timp de multe luni a fost "înfricoşătoare", dar rezidenţii au considerat întotdeauna notorietatea lor geografică un fel de "cadou pentru o perioadă limitată". În această zonă viticolă, unii "au sperat că Brexitul nu va avea loc, pentru a păstra Europa aşa cum o cunoaştem", a explicat Jurgen Gotz, primarul din Veitshochheim, o comună apropiată de Gadheim, care este un sat prea mic pentru a avea un primar propriu.

Cu toate acestea, localităţile din regiune se mândresc cu legăturile pe care le au cu restul continentului, Veitshachheim fiind înfrăţit cu oraşe din Italia, Franţa şi Cehia, aflându-se totodată pe ruta unui important gazoduct european şi pe unul dintre traseele care duc spre Santiago de Compostela. Pe viitor, "nimeni nu ştie ce efecte va avea Brexitul pentru Marea Britanie şi restul Europei", afirmă Jurgen Gotz. "Totul va depinde dacă Marea Britanie reuşeşte să profite de această ieşire, ceea ce ar putea să încurajeze alte state să o imite".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Documente ANAF. Foto: Freepik.com

Persoane fizice care împrumută firme. ANAF impune noi reguli

ANAF schimbă regulile pentru analiza de risc.

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Freepik.com
Contabilitate / Foto: Freepik
FOTO: Freepik@wirestock
Model hibrid / sursa foto: Freepik.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz
Flacără la aragaz / Foto: Freepik
Leonadro Badea
Magazin PPC
BNR
Radu Hanga / FOTO: Facebook BVB
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Supermarket. Freepik.com

Programul de Sărbători al magazinelor Mega Image

Mega Image anunță programul magazinelor pentru perioada...

Ciprian Ciucu

Întâlnire Ciucu - Bolojan - Nazare pe finanțele Capitalei

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...

Centrala nucleara. Foto: Pexels.com
Fabrică de bere / Foto: Freepik

Piața berii se îndreaptă către un minimum istoric

Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...

Drona găsită în Argeș / Foto: Antena 3 CNN
Ionuț Dumitru, analist economic
Au dispărut documente din dosar / Foto: DoJ
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Summit Mercosur

Țările Mercosur regretă noua amânare a acordului cu UE

Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...

Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Hackeri ruși / Foto: DCBusiness

Cum atacă Rusia infrastructura critică a Europei

Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...

Sakhalin Energy

pixel