Bruxelles va iniția o lege europeană privind cipurile

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Este mai bine așa
Este mai bine așa
Comisia Europeană va prezenta o lege europeană privind cipurile, în contextul unui deficit mondial de semiconductori, care paralizează mai multe sectoare de activitate, iar Europa este din ce în ce mai dependentă de importurile chinezeşti sau americane pe această piaţă, a cărei valoare este estimată la 440 de miliarde de euro, transmite AFP.

Scopul este de a crea un ecosistem european al cipurilor de ultimă generaţie, care să includă producţia. Astfel, ne vom asigura securitatea aprovizionării şi se vor dezvolta noi pieţe pentru tehnologiile europene revoluţionare, a explicat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în faţa deputaţilor europeni, miercuri, la Strasbourg.

Tehnologia digitală nu poate exista fără cipuri, datorită cărora funcţionează numeroase dispozitive şi nu numai: de la telefoanele inteligente şi trotinetele electrice la trenuri sau la întregi fabrici inteligente. În prezent, întregi linii de producţie funcţionează deja la viteză redusă, în ciuda creşterii cererii, şi asta din cauza deficitului de semiconductori. În timp ce cererea de la nivel mondial a explodat, cota Europei din întregul lanţ valoric, de la proiectare la capacitatea de producţie, a scăzut. Suntem dependenţi de cipuri de ultimă generaţie fabricate în Asia, a expus situaţia şefa Executivului UE.

Din acest motiv, nu este vorba doar de o chestiune de competitivitate, ci şi de suveranitate tehnologică, a punctat ea.

Citește și Discursul-cheie al Ursulei von der Leyen despre Starea Uniunii

Oficialul european a admis că nu este o sarcină uşoară şi că unii afirmă că un astfel de deziderat este o utopie. Dar, a remarcat von der Leyen, aşa s-a spus şi despre Galileo în urmă cu 20 de ani, iar în cele din urmă proiectul a fost o reuşită. ''Azi, sateliţii europeni oferă sistemul de navigaţie unui număr de peste 2 miliarde de telefoane inteligente din întreaga lume. Suntem lideri mondiali'', a spus ea, îndemnând la o reuşită similară şi în ceea ce priveşte semiconductorii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik

pixel