Aproape 1 miliard de euro pentru IMM-uri: statul modifică schema Tranziției Juste
Ministerul Investițiilor și...
Un acord financiar în valoare de 175 milioane de euro a fost semnat joi la Sofia între Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca bulgară de dezvoltare (BDB), informează BTA.
Acordul de împrumut, semnat de vicepreşedintele BEI, Liliyana Pavlova, şi directorul executiv al BDB, Tsanko Arabadzhiev, este destinat îmbunătăţirii accesului la credit, creşterii gradului de ocupare şi accelerării tranziţiei verzi. Ceremonia a inclus şi semnarea unui acord de garanţii între BDB şi Fondul European de Investiţii, în cadrul programului InvestEU pentru dezvoltarea inovaţiei, digitalizării şi introducerii tehnologiilor verzi în Bulgaria.
"Acest eveniment este unul foarte important pentru IMM-urile din Bulgaria. Timp de 24 de ani, BDB a sprijinit peste 24.000 de firme prin diferite instrumente financiare, cu resurse în valoare de peste 7,3 miliarde de leva", a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie de la BDB, Iliya Karanikolov. "Acordul semnat astăzi este o prelungire naturală a celor peste 20 de ani de cooperare cu BEI. Este o nouă dovadă că instituţiile europene văd BDB drept un partener de încredere şi predictibil", a adăugat Karanikolov.
La ceremonia de semnare a acordului au participat şi ministrul bulgar al Inovării, Milena Stoycheva, ministrul Finanţelor, Assen Vassilev, precum şi membri Consiliului de Administraţie de la BDB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Investițiilor și...
ANAF a publicat recent un Ordin care, printre altele,...
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...
Cel de-al doilea apel pentru...
Ministrul Energiei, Bogdan...
România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...
O nouă controversă diplomatică...
Canada și China au convenit...
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...
Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...
Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...
Agenția Națională de...
Creșterea tarifelor RCA,...
România sub presiune energetică.
UE, pregătită de contraatac:...
Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...
Ministrul Finanţelor explică de...
Ministrul Economiei, Irineu...
Autoritatea Vamală Română...
Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...
Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...