Bursa a închis în scădere. Cele mai bune evoluții: Rompetrol Rafinare, Turbomecanica şi Conpet

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Bursa de Valori București
Bursa de Valori București
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, cu un rulaj de 52,98 milioane de lei (10,65 milioane de euro).

Cele mai lichide titluri au fost cele ale OMV Petrom, cu tranzacţii de 19,47 milioane de lei, urmate de acţiunile Hidroelectrica, cu 4,53 milioane de lei, şi ale Fondului Proprietatea - 3,56 milioane de lei.

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 0,18%, până la 17.601,71 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis cu o scădere similară indicelui principal.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un declin cu 0,16%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a pierdut 0,52% din valoare.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat o scădere de 0,58%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,10%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,39%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Rompetrol Rafinare (+3,47%), Turbomecanica (+2,89%) şi Conpet (+2,74%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Promateris (-10,19%), Ropharma (-4,49%) şi Electromagnetica (-3,67%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Petrol / FOTO: Freepik
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Schimb valutar / Foto: Unsplash

Curs BNR. Leul stabil iar aurul urcă la un nou maximum

Leul s-a menținut stabil marți, 14 octombrie, în fața...

Contor pentru energie electrică
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Alexandru Nazare
Scutere / Foto: Unspash

Te gândești să începi o afacere de închiriere scutere?

Mulți antreprenori sunt interesați de afaceri în care...

Alexandru Petrescu, șeful ASF
Apple a pierdut un proces major / Foto: Unsplash

Apple, investiţie în România

Energia care alimentează Apple: România devine parte din lanțul verde al...

Amazon
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Fermieri într-o seră / Foto: Freepik
 Joel Mokyr, Philippe Aghion și Peter Howitt, laureații premiului Nobel pentru economie 2025
Mihai Daraban
Semne de circulație / Foto: Unsplash
Vodafone / Foto: Kārlis Dambrāns / Flickr
Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Mercedes Benz - Sebes
Barja. Foto: Freepik.com
CET Sud
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lan de grâu / FOTO: Unsplash
Grafic. Foto: Freepik.com
Capitoliul / FOTO: Freepik
Centrală de apartament / FOTO: Freepik

pixel