Bursa de la București încheie săptămâna în creștere

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Bursa / sursa foto: Pexels.com
Bursa / sursa foto: Pexels.com
Tot în creștere au închis și piețele europene, cu excepția celei de la Londra. Iar pe Wall Street, bursa americană a deschis ultima sesiune de tranzacționare a săptămânii în scădere. 

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 37,155 milioane lei (7,468 milioane euro).

Principalul indice al Bursei, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, a înregistrat o apreciere de 0,66%, până la 18.138,95 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis cu un avans de 0,63%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o creştere de 0,74%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis cu o apreciere de 1,07%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 1,05%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în urcare cu 0,49%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat o apreciere de 0,01%.

Tranzacții de multe milioane de lei 

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 8,812 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom - 3,300 milioane de lei şi ale Hidroelectrica - 3,224 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Altur (+7,41%), Transgaz (+4,44%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+4,33%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Electromagnetica (-4,67%), Roca Industry Holdingrock1 (-3,31%) şi Electrocontact (-3,23%).

Europa, optimistă

Bursele europene au încheiat vineri în în creștere, cu excepția indicelui britanic FTSE, după publicarea mai multor indicatori importanți în Statele Unite și Marea Britanie.

La Paris, CAC 40 a ajuns, cu un plus de 0,35%, la 7.449,70 puncte, iar Dax-ul german a urcat cu 0,80%. British Footsie, la rândul său, a afișat o scădere de 0,43%.

Indicele EuroStoxx 50 a câștigat 0,67%, FTSEurofirst 300 a avansat cu 0,26%, iar Stoxx 600 a crescut cu 0,28%.

Americanii, un început timid

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de vineri în scădere, după datele dezamăgitoare din sectorul imobiliar, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a depreciat cu 0,08%, ajungând la valoarea de 40.528,86 puncte, în scădere cu 34,20 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a depreciat cu 0,23%, ajungând la valoarea de 5.530,50 puncte, în scădere cu 12,70 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 0,44%, ajungând la valoarea de 17.516,40 puncte, în scădere cu 78,10 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de

pixel