Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de luni, iar valoarea schimburilor se cifra la 2,73 milioane de lei (550.198 euro).
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,17%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna un avans similar indicelui principal.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,16%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, se aprecia cu 0,06%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor a scăzut cu 0,24%, în primele 30 de minute de la debutul şedinţei, iar BET-NG, indicele celor zece companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, consemna o apreciere de 0,54%.
De asemenea, indicele BET AeRO, ce include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era în coborâre cu 0,87%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau: Rompetrol Rafinare (+2,78%), Conpet (+2,74%) şi Nuclearelectrica (+2,13%).
În schimb, în scădere erau acţiunile Promateris (-10,19%), Medlife (-2,44%) şi Simtel Team (-1,80%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Leul a încheiat ședința de miercuri în ușoară scădere...
Deficitul de cont curent al...
Ce declarații trebuie depuse la...
Sindicatul Salariaţilor din...
Val de scumpiri în economie:...
Consiliul de Administraţie al TAROM a decis numirea lui...
Ministrul Finanțelor, Alexandru...
Bursa de pe Wall Street închide...
Reorganizare amplă în sectorul...
Perspective mai slabe pentru...
Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...
Curs valutar BNR, 13 ianuarie.
Informaţii oficiale de la INS.
Speranță temperată de...
Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2025...
Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...
Registrul fiduciilor, sub lupa...
Bucureștiul conduce topul...
Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.
SALROM a depus un nou proiect...
Temu, amendată în Polonia.
Supremația Toyota continuă:...
Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...
Cele 7 fonduri de pensii...
Firmele din România sunt puse...
Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...