Bursa de Valori, în picaj. Valoarea tranzacțiilor a scăzut cu 43%

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
BVB în SCĂDERE
BVB în SCĂDERE
Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni derulate în această săptămână pe Bursa de la Bucureşti a scăzut la 114,15 milioane de lei, o reducere cu peste 43% faţă de săptămâna precedentă, când s-au consemnat tranzacţii de 200,79 milioane de lei, potrivit datelor publicate de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

În ambele săptămâni analizate au fost doar patru zile de tranzacţionare. Pe de altă parte, capitalizarea bursieră a câştigat la 1,4 miliarde de lei în perioada 20-24 aprilie, faţă de săptămâna anterioară, totalizând 124,88 miliarde de lei.

Cea mai bună zi de tranzacţionare a fost marţi, 21 aprilie, când rulajul s-a cifrat la 47,52 milioane de lei, iar cea mai slabă zi a fost miercuri, 22 aprilie, cu o valoare a tranzacţiilor de numai 15,28 milioane de lei.

Acţiunile Banca Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 29,93 milioane de lei şi o creştere de preţ de 2,2%. În top 3 al celor mai lichide acţiuni se află BRD - Groupe Societe Generale, cu schimburi de 24,51 milioane lei (minus 1,21%) şi SNGN Romgaz, cu tranzacţii de 16,87 milioane de lei (minus 2,83%).

Citește și Bursa de Valori Bucureşti a deschis în creștere ședința de astăzi

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Oil Terminal, plus 17,39%, Sinteza SA - plus 16,98% şi Mecanica Ceahlău - plus 14,14%. La polul opus, cele mai mari scăderi au fost consemnate de acţiunile Prebet SA Aiud, care au înregistrat un declin de 10,80%, urmate de Rompetrol Well Services - minus 8,37% şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră - minus 6,58%.

De la începutul acestui an, pe Bursa de la Bucureşti au fost realizate 354.912 tranzacţii cu acţiuni, cu o valoare totală de 4,413 miliarde de lei şi o medie zilnică de 56,58 milioane lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Resort hotelier
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Reacția pieței la decizia OPEC

pixel