BVB a închis pe pe roșu. Acțiunile cu cele mai cele mai importante scăderi: Aeta, STK Emergent şi Bermas

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Bursa de Valori București
Bursa de Valori București
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii prima şedinţă din această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 42,06 milioane de lei (8,45 milioane de euro).

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 9,708 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom, cu 2,88 milioane de lei, şi ale Prebet, cu 1,18 milioane de lei.

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 0,58%, la valoarea de 17.372,05 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un recul de 0,56%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în scădere cu 0,47%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, este singurul care s-a apreciat cu 0,33%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a scăzut cu 0,34%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe minus cu 0,62%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,48%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Carbochim (+14,29%), Conted (+14%) şi Societatea de Construcţii Napoca (+5,88%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Aeta (-12,90%), STK Emergent (-4,92%) şi Bermas (-2,76%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Schimb valutar. Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Showroom auto / Foto: Freepik
Clădire de birouri / Foto: Unsplash

Se anunţă o creştere a chiriilor în 2026

Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...

Aragaz. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
BNR: Indice ROBOR
Retea electrica - iarna. Foto: Freepik.com
Telefon / FOTO: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă
Prețurile urcă / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Deficitul comercial al României, în ușoară scădere

Scădere uşoară a deficitului comercial al României.

Donald Trump / Foto: Casa Albă

pixel