Când ajung primele vaccinuri în România și cine va primi primele doze

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Ambasada rusă din Bruxelles insistă asupra faptului că eforturile de furnizare a vaccinurilor către alte ţări "nu au nicio legătură" cu cantitatea de vaccinuri pentru populaţia rusă.
Ambasada rusă din Bruxelles insistă asupra faptului că eforturile de furnizare a vaccinurilor către alte ţări "nu au nicio legătură" cu cantitatea de vaccinuri pentru populaţia rusă.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, că nu crede că, în contextul pandemiei cu noul coronavirus, se va ajunge la un nou lockdown sau ca medicii să aleagă între pacienţi.

"Sistemul medical românesc nu a dat niciodată înapoi. Zilnic suntem întrebaţi de paturi ATI şi dacă ajungem la un lockdown sau să alegem între pacienţi, nu cred. Medicul român nu a fost crescut aşa. Ştim ce înseamnă greul, ştim ce înseamnă lipsurile şi, chiar dacă a trebuit, am făcut orice ca un pacient care nu a încăput în ventilator a mers pe o terapie intermediară şi s-a găsit acea soluţie. Dar, nu trebuie să ne lăsăm doar în baza lor", a afirmat Tătaru, la videoconferinţa "Fenomenul SARS-CoV2. Gripa Sezonieră. Vaccinarea", organizată de Profit.ro și citat de Agerpres.

El a afirmat că nu crede că s-a greşit undeva în gestionarea pandemiei de COVID-19, iar în acest an spitalele au fost dotate.

"Întrebaţi dacă s-a greşit undeva. Nu cred că s-a greşit, ne-am adaptat cu sistemul medical pe care îl avem. Poate că s-a greşit în aceşti 30 de ani că nu am pus mai mult în sistemul medical românesc. Am fost nevoiţi în acest an să facem acea modernizare forţată a spitalelor. Cu cât s-au dotat spitalele în această perioadă nu cred că s-au dotat în cei 30 de ani", a susţinut Tătaru.

Potrivit acestuia, o primă tranşă de vaccin împotriva noului coronavirus ar putea să ajungă la sfârşitul lunii decembrie, mai întâi urmând să fie imunizat personalul medical.

"Se discută (...) de un vaccin SARS-CoV-2. Avem acele discuţii cu comunitatea europeană, suntem angrenaţi, avem o primă tranşă care ar trebui să vină în sfârşitul lui decembrie şi să începem în ianuarie. Intenţia noastră este ca tot personalul medical să fie vaccinat în acea perioadă pentru a putea să avem o linie întâi solidă. (...) Este o luptă grea, este o luptă dramatică. (...) Lumea trebuie să înţeleagă că acele restricţii pe care le impunem acum vor merge şi două-trei săptămâni după ce numărul cazuri va scădea. Fiindcă numai aşa putem limita ceea ce se întâmplă în acest moment. (...) Am pregătit şi unităţi sanitare în care să putem trata separat pacienţi cu gripă şi pacienţi cu infecţie SARS-CoV-2", a explicat ministrul Sănătăţii.

COVID-19. Vești EXTRAORDINARE de la AstraZeneca

El a subliniat că regulile impuse trebuie să fie respectate într-o asemenea situaţie de criză.

"Nu vrem sau nu mergem spre un stat poliţienesc, dar sunt reguli care într-o situaţie de criză trebuie respectate. (...) Conceptul în care toţi suntem parteneri este acela care, din punctul meu de vedere, şi (...) sistemul medical să poată respira. Suntem aceiaşi oameni de opt luni de zile. (...) Sunt totuşi momente în care vedem că nu suntem singurii care trec prin acest lucru şi acele sisteme sanitare puternice pe care le vedeam odată, pe care le invidiam, în acest moment au momente de trepidaţii", a completat Tătaru.

Potrivit acestuia, în ultimele trei - patru săptămâni, s-a căutat să se mărească numărul de paturi de terapie intensivă.

"Ne uităm la resursa umană, sunt aceiaşi pe care îi ducem de la un spital la altul, avem pacienţi pe care îi transportăm de la un spital la altul pentru a gestiona o situaţie. (...) Nu trebuie să uităm că avem şi pacienţi cu patologie nonCOVID, care de frică, de teamă, din precauţie nu se prezintă la spital în acest moment. Avem acea evaluare care ne spune că 38% din internări au scăzut faţă de anul trecut", a precizat ministrul.

El a reiterat că pandemia de COVID-19 "se tranşează" în pre-spital, iar lupta cu noul coronavirus este una comună.

"Chiar dacă se discuta foarte mult de acea testare... Noi avem nişte barometre pe care le urmărim foarte clar. Indiferent de numărul de teste, pacienţii care se prezintă la Primiri-Urgenţe sunt aceiaşi, pacienţii care aglomerează Boli Infecţioase sunt aceiaşi, pacienţii care sunt în ATI sunt aceiaşi, pacienţii care decedează sunt aceiaşi. Ce putem face? Întâi să înţelegem că toţi avem o luptă comună şi noi ca sistem medical, ca şi Guvern, ca şi Administraţie Prezidenţială, dar şi populaţia civilă. Această pandemie nu se tranşează în spitale. Această pandemie se tranşează în pre-spital. Sistemul medical este cel care se extinde şi adaptează ca şi număr de capacitate paturi, terapie intermediară pe ce vine din teritoriu. Modificăm pe zi ce trece şi capacităţi de Terapie intensivă suplimentare, care pot la un moment dat prelua necesarul pentru aceşti pacienţi care sunt în stare critică. Cred că soluţia nu este doar acolo, soluţia este în pre-spital în respectarea şi impunerea unor reguli", a transmis Nelu Tătaru. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Euro vs dolar / FOTO: Freepik

Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani față de dolar

Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...

Bună dimineața! / Foto: rawpixel.com
Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz

pixel