Carburanți: Veolia vrea să producă metanol pe bază de hârtie

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
O metodă care nu a fost exploatată până acum
O metodă care nu a fost exploatată până acum
Este vorba despre "cel mai mare proiect de biorafinărie din lume care va produce biometanol neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2 într-o fabrică de celuloză".

Grupul Veolia a anunțat lansarea unei soluții industriale pentru producerea de carburant din celuloză de hârtie în Finlanda începând cu 2024, o cale care nu a fost explorată până acum.

Potrivit grupului francez, acesta este "cel mai mare proiect de biorafinărie din lume care produce biometanol neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2 dintr-o fabrică de celuloză".

Proiectul a fost dezvoltat în colaborare cu Metsä Fibre, cel mai mare producător mondial de celuloză comercială și lemn tăiat.

Această sursă alternativă pentru fabricarea combustibililor este aproape complet neexplorată până în prezent, spune gigantul din domeniul apei și al deșeurilor, care pretinde că este un lider mondial în domeniul soluțiilor ecologice.

2 milioane de tone pe an

Iar acest proiect relevă un potențial global de producție de biometanol de aproximativ 2 milioane de tone pe an, deoarece este "reproductibil în 80% din fabricile de celuloză din lume", adaugă Veolia.

Acest metanol obținut din lemn poate contribui la înlocuirea combustibililor fosili în transporturi. Gigantul danez de transport maritim Maersk a anunțat lansarea în 2024 a primului său portcontainer propulsat cu biometanol.

Citește și Prețul cărbunelui a explodat în Europa. S-a scumpit cu peste 10%

Citește și Unde găsești cea mai ieftină benzină și motorină din UE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Naționala a României
ANAF

ANAF schimbă două formularele-cheie pentru firme

ANAF a publicat recent un Ordin care, printre altele,...

Forumul Economic Mondial de la Davos

Roxana Mânzatu participă la reuniunea de la Davos

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...

Exploatare minieră de suprafață / Foto: Freepik
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Stație trafo
Jens-Frederik NIELSEN, premierul Groenlandei
Donald Trump
Mark Carney, premierul Canadei, și Xi Jinping, președintele Chinei
Contor de gaze și energie electrică
Transgaz

Decizia ANRE cu efecte directe pentru gaze, GNL și hidrogen

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...

Bani

Semnal de la BNR: de ce nu scad încă dobânzile în România

Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...

Gerasimos Contoguris Director PC Philip Morris Romania

Philip Morris România recunoscută ca Angajator de Top

Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...

Portul Constanța
Service auto / Foto: Freepik
Ferma. Foto: Pexels.com
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze
Bursa de Valori București
factura. Freepik.com
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vama Nădlac / Foto: Virgil Simonescu / Inquam Photos
Foto: pesa.pl

Două noi rame PESA ajung duminică la Bucureşti

Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...

Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com

pixel