Ce se ascunde în spatele deciziei Chinei de a negocia tarifele cu SUA şi ce transmite preşedintele Trump

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Trump amenință cu tarife de 80% pe importurile din China. ‘Piețele închise nu mai funcționează!’, a declarat preşedintele american citat de Reuters.

Președintele american Donald Trump a reluat atacurile la adresa Chinei, cerând Beijingului să își deschidă piața pentru produsele americane și afirmând că un tarif de 80% pe bunurile importate din China „pare corect”. Mesajul a fost transmis vineri, printr-o postare pe rețeaua Truth Social, în ajunul unor negocieri comerciale sensibile între cele două economii majore.

„China ar trebui să-și deschidă piața pentru SUA — ar fi atât de bine pentru ei!!! Piețele închise nu mai funcționează!!!”, a scris Trump. „80% tarif pentru China pare corect. Decizia e la Scott B.,” a adăugat el, făcând referire la secretarul Trezoreriei, Scott Bessent.

 

De ce a luat China decizia de a negocia cu SUA

 

În timp ce oficial, Beijingul a răspuns cu imagini cu Mao Zedong și cu retorică antiimperialistă în presa de stat, surse din interiorul guvernului chinez, citate de Reuters, au dezvăluit o îngrijorare tot mai mare privind efectele economice ale tarifelor și riscul de izolare comercială. Aceste temeri, coroborate cu semnale mai temperate din partea Washingtonului, au determinat autoritățile chineze să trimită în Elveția, în acest weekend, pe principalul negociator economic, vicepremierul He Lifeng, transmite Reuters.

Totuși, reluarea dialogului a fost complicată de tensiunile diplomatice, inclusiv de o scrisoare transmisă de SUA ministerelor chineze în aprilie, pe tema traficului de fentanil. Doi oficiali chinezi au catalogat-o drept „arogantă”. Alte obstacole au vizat neînțelegeri privind componența delegațiilor implicate în discuții.

 

Reuters subliniază, în exclusivitate, că decizia Beijingului de a accepta aceste discuții preliminare la Geneva vine după aproape o duzină de contacte cu oficiali și experți din ambele țări. Majoritatea surselor au cerut anonimatul, din cauza caracterului confidențial al informațiilor.

 

Ministerul chinez de Externe a transmis pentru Reuters că opoziția Chinei față de „abuzul tarifar” al Statelor Unite este clară și neschimbată. „SUA ignoră bunăvoința Chinei și impun în mod nejustificat tarife, invocând fentanilul. Este un act tipic de intimidare, care subminează grav dialogul și cooperarea în domeniul combaterii drogurilor”, au transmis oficialii chinezi.

Nici Casa Albă, nici Departamentul de Stat nu au răspuns întrebărilor Reuters legate de negocierile de la Geneva. La rândul său, vice-ministrul chinez de Externe, Hua Chunying, a declarat vineri că Beijingul are încredere că poate gestiona disputa comercială cu SUA, adăugând că strategia Administrației Trump nu poate fi susținută pe termen lung.

Conflictul comercial, intensificat de tarifele impuse de Trump asupra mai multor țări luna trecută, afectează lanțurile globale de aprovizionare, provoacă turbulențe pe piețele financiare și alimentează temerile privind o recesiune globală. China a reacționat prin restricții la exporturi de materii prime critice, vitale pentru industria de apărare și tehnologie americană.

Scăderea în sondaje a președintelui Trump este pusă pe seama crizei tarifare și a incertitudinilor economice. În acest context tensionat, negocierile de la Geneva se anunță dificile și de durată, pe fondul neîncrederii reciproce și a stilurilor de negociere profund diferite.

„Ambele părți încearcă să arate că nu cedează, dar nici nu vor să fie responsabile pentru prăbușirea economiei globale”, a declarat Scott Kennedy, expert în afaceri chineze la CSIS, Washington. „China a ridicat ștacheta, dar presiunea a crescut și pentru SUA. Aceste discuții de la Geneva pot fi privite drept o fază preliminară a negocierilor.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu

pixel