Ce se schimbă la salarii şi cine îşi pierde locul de muncă. Marius Budăi a explicat

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Marius Budăi
Marius Budăi
Marius Budăi, ministrul Muncii, a precizat ce se va întâmpla cu salariile românilor şi cu contractele de muncă. Mai mult, ministrul a explicat care este capcana din contractele part-time de care majoritatea românilor nu sunt conștienți în acest moment.  

Potrivit noului Cod Fiscal, începând de luni, 1 august, a intrat în vigoare suprataxarea contractelor part-time. Din această cauză firmele, mai ales cele mici, nu își mai permit să plătească noile sume percepute de statul român.

În acest context, sute de mii de români, printre care bone, femei care fac curățenie sau grădinari, IT-iști, jurnaliști, ar putea să aibă venituri mai mici sau chiar să fie concediați, după ce guvernul a decis ca pentru contractele part-time, să se plătească contribuţii şi impozit la nivelul salariului minim.

Întrebat ce se întâmplă cu cei care au salariul minim şi ce măsuri de ajutor are în vedere guvernul, ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus.

"Este un prim pas pe care l-am făcut cu cei din agricultură instituind salariul minim de 3.000 de lei cu o fiscalitate mai mică.

Al doilea pas a fost punerea la dispoziție a mediului privat posibilitatea majorării salariului minim cu 200 de lei care sunt netaxabili.

Şi al treilea pas demarăm o discuție acum la sfârșit de an în consiliul cu partenerii sociali, sindicatele şi patronatele pentru a identifica o soluţie, astfel încât de la 1 ianuarie să avem o majorare a salariului minim", a spus Marius Budăi.

"Mi-e greu să înțeleg cum cineva poate trăi dintr-un contract part-time cu salariul minim"

"Zilnic mii de contracte de muncă se transformă din part-time în contracte cu normă întreagă, lucru care s-a mai întâmplat odată când am introdus această măsură.

Colegul meu, Adrian Câciu, ministrul de Finanțe, a spus clar că dacă în implementare măsurilor mai găsim anumite excepții pe care trebuie să le facem de la această lege putem discuta, însă îmi este foarte greu să înțeleg cum cineva poate trăi dintr-un contract part-time cu salariul minim", a mai spus ministrul Muncii, Marius Budăi.

De ce au românii pensia minimă

"Când am fost director la o casă de pensii la Botoșani realizam audiențe la televiziunea locală. Primeam telefoane de la cetăţeni unde răspundeam pe loc sau a doua zi. Organizam şi audiențe în judeţ şi discutam cu pensionarii pentru a le cunoaște problemele. Erau multe discuții cu am lucrat 20-30 de ani şi am pensia minimă.

Peste 10.000 de dosare le-am luat filă cu filă. Ce am găsit acolo este tragic. Timp de 15-20-25 de ani la unii stagiul de cotizare în cel mai bun caz salariul minim normă întreagă, dar majoritatea cu fracţiune de normă, adică acel lucru cu 2 lei pe hârtie şi 5 în mână. Acest lucru se va răsfrânge supra actualilor lucrători când vor ieşi la pensie. (...)

Nu poţi să ții un om la muncă 8-10 ore şi să îl plătești cu jumătate de normă", a spus ministrul Muncii, Marius Budăi, în emisiunea Subiectiv de la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Parlamentul European
Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini

pixel