Cei care-și vând mașinile, obligați să aibă un nou document

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Semnarea unui document / Foto: Pexels.com
Semnarea unui document / Foto: Pexels.com
Cei care vor dori să-și vândă mașin vor trebui să aibă un nou document.

Românii care vor să vândă o mașină vor fi obligați să obțină de la Registrul Auto Român un document care va cuprinde istoricul de daune și kilometri reali parcurși -  Auto-Pass. 

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege privind înființarea registrului electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în România.

Potrivit proiectului, Regia Autonomă Registrul Auto Român (RAR) înființează și gestionează registrul electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în România.

Registrul este constituit din informațiile obținute de către RAR cu ocazia prestațiilor care implică identificarea vehiculului rutier, ori cu ocazia efectuării inspecției tehnice periodice în cadrul reprezentanțelor RAR sau al stațiilor de inspecție tehnică periodică autorizate conform legislației în vigoare, din informațiile transmise RAR de către atelierele pentru inspecția tahografelor și/sau a limitatoarelor de viteză autorizate conform legislației în vigoare, din informațiile transmise RAR de către operatorii economici autorizați conform legislației în vigoare care desfășoară activități de reparații, de întreținere, de reglări funcționale, de modificări constructive și de reconstrucție a vehiculelor rutiere, precum și din informațiile transmise RAR de către producătorii vehiculelor rutiere, reprezentanții autorizați ai acestora, importatorii sau distribuitorii de vehicule rutiere noi.

Potrivit noii prevederi, este interzisă manipularea odometrului unui autovehicul, solicitarea manipulării odometrului sau orice acțiune de natură să influențeze înregistrarea exactă a numărului kilometrilor parcurși de un autovehicul.

Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție, în măsură în care, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni, și se sancționează cu amendă de la 2.000 de lei la 5.000 de lei.

Ce prevede noua lege a certificatului RAR Auto-Pass

"Art.7
RAR eliberează contra cost, la cerere, deținătorilor de autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afară locului conducătorului, cel mult 8 locuri pe scaune - autoturisme, un certificat denumit "RAR Auto-Pass” care conține informațiile existente în registru cu privire la istoricul citirii odometrului, implicarea vehiculului rutier într-un eveniment care a produs avarii grave la mecanismul de direcție, instalația de frânare sau la structura de rezistență a caroseriei ori a șasiului, precum și la neprezentarea vehiculului rutier în cadrul unei campanii de rechemare a vehiculelor rutiere care au fost înmatriculate, înregistrate sau introduse pe piață în România. 

Art. 8
(1) La vânzarea unui vehicul rutier înmatriculat, înregistrat sau introdus pe piață în România, vânzătorul remite cumpărătorului un certificat "RAR Auto-Pass” valabil, pentru vehiculul rutier supus vânzării, care se constituie în anexă la formularul tipizat "Contractul de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport” model 2016 ITL-054 prevăzut în anexă nr.2 la Ordinul nr.1069/1578/114 din 2016 al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale administrației publice, al ministrului finanțelor publice și al ministrului afacerilor interne pentru aplicarea pct.101 din titlul IX , Impozite și taxe locale” din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1/2016. 

(2) Vânzătorul este responsabil pentru dovadă că a furnizat cumpărătorului documentul prevăzut la alin.(1). 

(3) Certificatul "RAR Auto-Pass” prevăzut la art.7 este valabil pentru o singură înmatriculare sau înregistrare, dar nu mai mult de 60 de zile de la dată eliberării acestuia. 

(5) Lipsa certificatului "RAR Auto-Pass” da dreptul cumpărătorului la anularea contractului de vânzare-cumpărare în situația în care vânzătorul nu face dovadă comunicării pe altă cale a informațiilor prevăzute la art.7 sau în cazul în care oricare dintre informațiile comunicate nu corespunde realității".

Proiectul a fost adoptat și de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz. Dacă va fi promulgată, legea va intră în vigoare în termen de 6 luni de la dată publicării în Monitorul Oficial al României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Cod fiscal / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă
ANAF
Jensen Huang, CEO Nvidia

China deschide robinetul importurilor de cipuri Nvidia?

Autoritățile chineze au transmis celor mai mari companii...

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
doicesti - FOTO: Bogdan Ivan@Facebook
Acordul UE-Mercosur nu poate intra în vigoare fără CJUE și Parlamentul European - FOTO: Freepik
Judecător / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Nicușor Dan - FOTO: Agerpres
Emmanuel Macron la Davos a purtat o pereche de ocherali de soare din cauza unei afecțiuni oculare / Foto: WEF / Flickr
UE. Foto: Freepik.com
consiliul pentru pace - FOTO: Agerpres
Chatgpt. Freepik.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Nicusor Dan - FOTO: Agerpres

Probleme tehnice la sistemul de achiziționare a rovinietei

Sistemul de achiziționare a rovinietei este blocat din...

STB București: Prețurile călătoriilor ar putea crește

Primăria Capitalei propune creșterea tarifelor pentru...

Ilie Bolojan / Foto: Facebook

Ilie Bolojan, despre acordul UE-Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...

TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres
Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...


pixel