Cel mai norocos român a devenit oficial noul MILIONAR al țării. Cine este

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Omul și-a luat banii
Omul și-a luat banii
Așa este în viață: când unii se uită cu groază la prețurile care urcă în fiecare zi, alții se bucură de norocul care a dat peste ei.

Câştigătorul celui mai mare premiu din istoria jocului Joker şi-a ridicat joi câştigul, în valoare de 33,201 milioane lei (peste 6,70 milioane de euro), obţinut la tragerea principală din data de 6 martie 2022, informează Loteria Română.

Ceea ce înseamnă că românul este, începând din 10 martie, în mod oficial, noul milionar al țării. 

Potrivit unui comunicat dat publicității de Loteria Română, posesorul biletului norocos are în jur de 50 de ani şi a declarat că joacă constant la loto de peste 20 de ani, de obicei, variante simple.

"Se consideră norocos pentru că, de-a lungul timpului, a câştigat mai multe premii, cel mai mare dintre acestea fiind un premiu de categoria a II-a, la Loto 6/49.", se menţionează în comunicat.

Cu gândul la un eveniment de acum 45 de ani

Totodată, câştigătorul premiului a mărturisit că numerele care i-au purtat noroc au fost alese cu gândul la faptul că, în ziua în care le-a jucat, adică pe 4 martie, se împlineau 45 de ani de la cutremurul din 1977.

"Ne-a asigurat că va continua să joace ca şi până acum. Câştigătorul nu a dorit să-şi facă publica identitatea", se mai precizează în comunicat. 

Biletul norocos a fost jucat la agenţia 75-010 din sectorul 5, Bucureşti şi a fost completat cu doua variante simple la Joker şi o variantă la Noroc Plus, preţul acestuia fiind de 18,50 lei", se arată în comunicatul Loteriei Române.

Citește și Semnal din Franţa despre CREŞTEREA vârstei de pensionare

Citește și Cardurile de sănătate. Ce se întâmplă după ridicarea stării de alertă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Contract locuință / Foto: Freepik
Aragaz. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
BNR: Indice ROBOR
Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe

România, mai aproape de aderarea la OCDE

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, conduce...

Foto: Freepik.com

Record istoric pentru aur, pe fondul tensiunilor geopolitice

Aurul a trecut peste pragul de 4.600 de dolari pe uncie,...

Retea electrica - iarna. Foto: Freepik.com
Telefon / FOTO: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Ghișeu / Foto: Arhivă
Prețurile urcă / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Deficitul comercial al României, în ușoară scădere

Scădere uşoară a deficitului comercial al României.

Donald Trump / Foto: Casa Albă
O persoană își încălzește mâinile la flacăra unui aragaz / Foto: DCBUsiness
Banca Naționala a României
Avion pe o pistă în timpul iernii / Foto: Freepik
Militari / Foto: MApN
Zăpadă în București
Dunarea la Baziaș / Captură video
Bill Ackman
Proteste în Iran

pixel