Cele mai mari companii cotate la Bursa din China

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Beijing / FOTO: Freepik
Beijing / FOTO: Freepik
Primele 10 locuri ale pieței chineze este ocupat, evident, de giganți din diferite sectoare, fie el digital, bancar, petrolier sau e-commerce.

Piața chineză este în suferință de mai mulți ani, în condițiile în care investitorii străini s-au retras din această țară, dezamăgiți de încetinirea creșterii și de riscurile politice care planează asupra afacerilor lor, Beijingul punând în mod regulat presiuni asupra unor sectoare precum tehnologia. 

Cu toate acestea, China (inclusiv Hong Kong) rămâne a doua cea mai mare piață bursieră a lumii, după Statele Unite, cu o capitalizare totală a pieței de peste 11,5 trilioane de dolari, potrivit datelor Bloomberg compilate de Deutsche Bank. În ultimul timp se constată o ameliorare a situației, indicele CSI 300, care reunește capitalizări mari listate la Shanghai și Shenzhen, a crescut cu aproape 11% de la începutul lunii februarie.

Jocuri video, comerț electronic și mega-bănci

Prima capitalizare bursieră nu este alta decât compania Tencent, cel mai mare grup de jocuri video din lume (și partener al Ubisoft) chiar dacă, în realitate, compania este prezentă în numeroase servicii digitale, precum mesageria instantanee Wechat, esențială în China, și QQ.

Locul al doilea este ocupat de Kweichow Moutai, cunoscut pentru producerea celebrului coniac Moutai, vândut aproape exclusiv în China și care poate ajunge la peste 50 de grade.

Patru bănci sunt în top 10, ICBC (locui trei), Agricultural Bank of China (cinci), Bank of China (opt) și China Construction Bank (CCB, poziția a zecea). Potrivit unui clasament stabilit în 2022 de S&P Market intelligence, acestea sunt, de fapt, cele mai mari patru bănci din lume în ceea ce privește bilanțul financiar (active totale), ICBC fiind lider la acest capitol, cu active de peste 5,536 miliarde de dolari în fața CCB, Agricultural Bank of China și Bank of China

Locul patru revine gigantului petrolier PetroChina, unde guvernul chinez deține încă aproximativ 80% din capital. La punctul șase se regăsește operatorul de telecomunicații China Mobile, care numără 450.000 de angajați și 985 de milioane de abonați de telefonie mobilă, ceea ce îl face probabil principalul operator de telefonie mobilă din lume.

Treapta cu numărul șapte al Top 10 este ocupat de gigantul chinez al comerțului electronic Alibaba (deține Aliexpress)  și care, înainte de a se alătura Hong Kong-ului cinci ani mai târziu, a fost listat pentru prima dată la bursa din New York în 2014. De atunci însă, capitalizarea companiei, cifrată la aproape 500 de miliarde de dolari în 2019, s-a topit treptat, după ce autoritățile de la Beijing au început să strângă tot mai tare șuruburile pe partea de reglementare a marilor tehnologii. 

Pe nouă se află Pinduoduo, o platformă de comerț electronic foarte low-cost, cunoscută pentru aplicația Temu, și care revendică peste 900 de milioane de utilizatori. Așa cum a raportat Wall Street Journal, Temu amenință, acum, pozițiile Alibaba, din cauza politicii sale agresive de prețuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Administrator de bloc / Foto: Arhivă
China, UE / sursa foto: Freepik.com
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Freepik.com

Amazon a declanşat un nou val de concedieri

Amazon face curățenie în divizia de cărți: concedieri la...

sulyok tamas - FOTO: Agerpres

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid.

Factura. Freepik.com
Camion in trafic
Starlink / Foto: Starlink / Flickr

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică.

Instalații de aer condiționat
Luna. Foto: Pexels.com
inchirieri - FOTO: Freepik@mrkaka1102
Rubin / Foto: Gemfields
Ce este portofelul european de identitate digitală. Când intră în vigoare şi cum se foloseşte
firme - FOTO: Freepik@Flowo
Industria apărării este în plin boom economic / Foto: NATO
Decizia vine în sprijinul celor cu credite ipotecare
Freepik.com
intarzieri - FOTO: Freepik
Lingouri de argint
Tren deraiat / Foto: Replica Online

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman 

Bursa de Valori București
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
București / Foto: Oana Pavelescu
Curs valutar / Foto: Arhivă
Cisco
FMI

pixel