CFR se pregătește pentru recepția tronsonului dintre Simeria și Sighișoara

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Proiectul face parte din linia ferata care va lega Capitala de Aeroportul Otopeni
Proiectul face parte din linia ferata care va lega Capitala de Aeroportul Otopeni
CFR SA a demarat procedurile pentru recepţia pe categorii de lucrări pe tronsonul dintre Simeria şi Sighişoara, se spune în comunicatul companiei.

Recepţia construcţiilor constituie o componentă a sistemului calităţii şi este procesul prin care se certifică, în condiţiile legii, finalizarea lucrărilor pentru realizarea unor construcţii noi sau a unor intervenţii la construcţii existente, din domeniul infrastructurii feroviare de interes naţional, cu respectarea cerinţelor fundamentale aplicabile şi în conformitate cu prevederile autorizaţiei de construire/ desfiinţare, precum şi ale documentelor prevăzute în cartea tehnică a construcţiei.

Conform prevederilor Regulamentului privind recepţia construcţiilor din domeniul infrastructurii rutiere şi feroviare de interes naţional recepţia pe tronsonul feroviar Simeria-Sighişoara se realizează pentru următoarele categorii de lucrări: terasamente, infrastructură, suprastructură, poduri, podeţe, tuneluri, viaducte, pasaje rutiere, energoalimentare, linie de contact, construcţii civile, sistem de informare, instalaţii electrice, instalaţii sanitare, instalaţii termoventilaţie, scurgerea apelor şi siguranţa circulaţiei, iluminat macazuri şi treceri la nivel, substaţii de tracţiune şi protecţia mediului.

Procedura de recepţie a lucrărilor necesită centralizarea şi transmiterea unui set complet de documente tehnice - cartea tehnică a obiectivelor, detalii de execuţie, planurile/ planşele avizate de proiectant, referatele proiectanţilor/ diriginţilor de şantiere, memoriile/ planurile certificare de Inginer/ Consultant pentru fiecare obiectiv în parte, notificarea tuturor autorităţilor abilitate - ISU, ISC, administraţiile teritoriale, ordonatori de credite etc, precum şi deplasarea comisiei pe teren pentru verificarea îndeplinirii tuturor prevederilor legale şi semnarea procesului verbal la terminarea lucrărilor, document care atestă îndeplinirea condiţiilor legale pentru fiecare obiectiv finalizat.

CFR mai arată faptul că lucrările de modernizare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare finalizate între Simeria şi Sighişoara (aproximativ 144 km) au ca obiectiv general asigurarea interoperabilităţii infrastructurii feroviare de-a lungul Coridorului Rin-Dunăre (ramură nordică), îmbunătăţirea calităţii transportului feroviar şi sporirea vitezei de circulaţie.

Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA - companie care administrează infrastructura feroviară publică - desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Casă de schimb valutar
Vameși
Liberty Galați
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik
Freepik.com
Birou. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Se schimbă banii în România. Anunţ de la BNR

Schimbare privind bancnotele româneşti.

Freepik.com
Foto: REUTERS
colaj foto pexels.com
Adrian Nica, șeful ANAF
HoReCa. Pexels.com
Lei și lingouri de aur / Foto: DCBusiness
Cargo GNL / sursa foto: Freepik.com / sharpiloandrey
Dumitru Chisăliță, președintele AEI

pixel