Bitcoin, spre pragul de 100.000 USD: Ce schimbări aduce noul val de optimism cripto
Bitcoin, cea mai mare...
Administraţia de la Beijing a avertizat, joi, Statele Unite că aplicarea unei legi prin care vor fi interzise importurile de produse fabricate în provincia chineză Xinjiang va afecta grav relaţiile bilaterale şi comerţul mondial.
"Dacă va fi aplicată această lege, va fi perturbată grav cooperarea normală dintre China şi Statele Unite, precum şi reţelele industriale mondiale şi unităţile de producţie", a declarat Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, citat de agenţia Bloomberg.
Oficialul chinez a îndemnat Washingtonul să nu implementeze Legea privind prevenirea muncii forţate în rândul uigurilor şi nici alte măsuri de "obstrucţionare a dezvoltării Chinei".
"Dacă Statele Unite insistă cu aceste acţiuni, China va aplica măsuri ample pentru a-şi susţine drepturile, interesele şi demnitatea", a atras atenţia Zhao Lijian.
Legea adoptată de SUA care prevede interzicerea importurilor de produse din provincia chineză Xinjiang dacă firmele producătoare nu dovedesc că nu recurg la muncă forţată urmează să intre în vigoare pe 21 iunie. Administraţia Joseph Biden a semnalat că va aplica legea, ceea ce riscă să amplifice disputa cu Beijingul pe tema respectării drepturilor omului, transmite Mediafax.
Penalizate de restricțiile severe impuse de China, numeroase multinaționale, deja îngrijorate de tensiunile dintre Beijing și Washington, au decis să accelereze diversificarea geografică a rețelelor lor de producție și activează fabrici în țările din Asia de Sud-Est. Apple, Samsung și Pegatron au ales Vietnamul.
Pentru prima dată, Apple își va asambla iPad-urile în afara Chinei. Deși această ”relocare” nu a fost încă oficializată, grupul american le-a cerut furnizorilor săi, potrivit cotidianului "Nikkei", în special asamblorului chinez BYD, să se pregătească să fabrice o parte din noua generație de tablete ale companiei în fabricile lor din Vietnam.
Strategii grupului din Cupertino, California, se gândesc de ani de zile la această diversificare a bazelor de producție, având mai ales în vedere creșterea tensiunilor geopolitice și economice dintre Washington și Beijing. În 2020, aceștia mutaseră deja fabricarea unei părți din AirPods în Vietnam. Dar severitatea restricțiilor impuse de Beijing ca parte a strategiei sale "zero Covid" i-a determinat pe directorii mărcii să accelereze relocarea altor producții de mare valoare.
"Lanțul lor de aprovizionare este extrem de concentrat în China", spune Trinh Nguyen, economist la Natixis, specializat în Asia emergentă. "Apple urmează exemplul Samsung, care și-a diversificat deja foarte mult locurile de producție, în special în Vietnam", explică ea.
Traumatismul izolării
În timpul săptămânilor de lockdown de la Shanghai, Wuhan, Kunshan și Suzhou, Apple și alți giganți mondiali ai electronicii au fost brusc lipsiți de semiconductori, plăci de circuite imprimate, obiective foto și difuzoare pentru smartphone-uri.
La ultima prezentare a rezultatelor financiare ale grupului, Tim Cook, directorul general al firmei americane, a estimat că aceste "limitări în jurul coridorului Shanghai" ar reprezenta o pierdere de venituri cuprinsă între 4 și 8 miliarde de dolari. Aceste sume ar putea crește în următoarele luni, deoarece guvernul chinez refuză cu încăpățânare să renunțe la politica "zero Covid", în timp ce alte națiuni asiatice au trecut la strategii de "viață cu Covid".
Creștere puternică în Asia de Sud-Est
Analiștii remarcă faptul că eforturile de diversificare ale marilor multinaționale pot fi deja observate în statisticile economiei vietnameze. În luna mai, țara a înregistrat cea mai dinamică activitate industrială din regiune: indicele PMI din industria prelucrătoare a urcat la 54,7 de la 51,7 în aprilie. În același timp, indicele a rămas sub 50 în China, pragul care marchează diferența dintre creștere și contracție în activitatea fabricilor. De asemenea, exporturile vietnameze bat recorduri, în timp ce exporturile chinezești stagnează. "Vietnamul este cu siguranță afectat, ca și alte națiuni din regiune, de confinările din China, dar demonstrează marea sa rezistență și validează relevanța strategiilor de diversificare", rezumă Trinh Nguyen.
Pe parcursul anului, Vietnamul se poate aștepta acum la o creștere a PIB-ului său cu 6,5%. Vecinii săi din Asia de Sud-Est, care recuperează și ei o parte din producția care părăsește China (textile, automobile etc.), anticipează, de asemenea, o revenire puternică a activității lor. Pentru prima dată după câteva decenii, grupul celor mai mari șase economii din ASEAN (Indonezia, Thailanda, Malaezia, Singapore, Filipine și Vietnam) ar putea înregistra o creștere mai mare decât cea a Chinei. Potrivit analiștilor Maybank, creșterea PIB-ului celor șase economii asiatice ar trebui să cocheteze cu 5% în 2022, în timp ce activitatea Chinei va crește cu maximum 4,5%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Bitcoin, cea mai mare...
Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...