China: Piața imobiliară primește o nouă lovitură

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Hong Kong / FOTO: Freepik
Hong Kong / FOTO: Freepik
O nouă replică a cutremurului care zguduie sectorul imobiliar din China.

Luni, 8 aprilie, grupul Shimao a scăzut cu aproape 19% pe bursă, atingând un nou minim istoric la 0,37 dolari din Hong Kong (HKD) după ce a anunțat că a făcut obiectul unei cereri de lichidare din partea uneia dintre cele mai mari bănci a țării, China Construction Bank. 

Cererea a fost depusă pe 5 aprilie și se referă la o obligație financiară de 1,6 miliarde de HKD sau 204 de milioane de dolari (185 de milioane de euro). Shimao, care deține clădiri rezidențiale, turnuri de birouri, hoteluri și afaceri în multe orașe mari, inclusiv Shanghai și Beijing, a declarat că s-a opus „ferm” solicitării și a spus că va continua să lucreze pentru o restructurare offshore care să maximizeze valoarea pentru părțile interesate. 

Prima dată când grupul a intrat în neregulă a fost în iulie 2022. Au trecut 17 luni până când a prezentat un plan de restructurare. „Posibil, creditorii încearcă să folosească această amenințare ca pârghie pentru a obliga dezvoltatorul să facă progrese pe calea restructurării”, a comentat Jeff Zhang, analist la Morningstar. Luna trecută, Shimao a propus creditorilor săi patru opțiuni, inclusiv transformarea datoriilor în titluri de valoare sau împrumuturi cu o scadență de șase sau nouă ani sau în obligațiuni convertibile cu cupon zero. Sugestiile au fost imediat respinse de un mare grup de creditori, deținători a peste 25% din obligațiunile offshore restante ale promotorului.

Confruntați cu ritmul lent al renegocierilor, creditorii devin tot mai îngrijorați. Și au motive, având în vedere experiența nefericită a gigantului Evergrande. Pe de altă parte, Country Garden le-a cerut creditorilor săi să aibă răbdare, adăugând că a reținut Linklaters în calitate de consilier juridic principal pentru planul său de îndatorare.

„Au trecut aproape doi ani de la default-ul lui Shimao, iar sectorul nu a dat semne de îmbunătățire”, a declarat Ting Meng, strateg senior de credit la Australia și Noua Zeelandă. Investitorii își pierd răbdarea și încrederea în perspectiva unei redresări”. Iar surprinzele neplăcute ar putea continua: pe 26 iunie a fost fixată o audiere privind cererea de lichidare a Country Garden.

Citește și Gigantul imobiliar chinez Country Garden a suspendat tranzacțiile la Bursa din Hong Kong

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel