China s-a supărat pe australieni: ”Nu se face așa ceva!”

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Beijingul se consideră nedreptățit
Beijingul se consideră nedreptățit
Negociatorul comercial al Chinei s-a declarat îngrijorat de atitudinea Australiei, care monitorizează activitatea companiilor chineze care activează în această țară. ”Nu se face așa ceva!”, a spus Wang Shouwen.

De ce atâta supărare, mai ales că nu este o noutate? Pentru că Beijingul spera că relațiile dintre cele două țări se vor înscrie, în sfârșit, pe o linie de normalitate, după un aparent dezgheț pe zona de schimburi comerciale. La începutul lunii ianuarie, China a decis, într-un gest considerat de unii de bunăvoință, iar de alții doar praf în ochi, să ridice restricțiile impuse exporturilor de cărbune australian, dar certurile continuă în privința importurilor de vin, carne de vită, orz, fructe de mare și lemn.

Wang Shouwen, viceministrul chinez al comerțului, și-a exprimat nemulțumirea față de atitudinea autorităților de la Canbera, în cadrul unei întrevederi pe care a avut-o, la Beijing, cu un oficial australian cu o zi înainte ca Australia să promită, invocând preocupări legate de securitate, să deconecteze TikTok, platformă de social media deținută de compania chineză ByteDance, de pe toate dispozitivele deținute de guvernul federal.

În timpul întâlnirii, dl Wang a îndemnat Canberra să "ofere un mediu de afaceri corect, deschis și nediscriminatoriu pentru companiile chineze". Comentariile sale au reluat ceea ce au declarat oficialii ministerului chinez de externe cu privire la decizia SUA de a supune cererea la o examinare suplimentară.

"Relațiile economice și comerciale dintre China și Australia se află într-un punct important de stabilizare și îmbunătățire", a declarat Wang, făcând în același timp apel la o comunicare și o coordonare sporite pentru a contribui la rezolvarea problemelor. Oficialii australieni și chinezi urmează să se întâlnească în această săptămână la Organizația Mondială a Comerțului pentru a discuta despre modalitățile de normalizare a comerțului.

Directorul executiv al gigantului minier australian BHP, Mike Henry, și viceministrul chinez de externe Xie Feng s-au întâlnit pe 27 martie, a declarat marți Ministerul chinez de Externe într-o declarație separată. Acesta și-a exprimat speranța că BHP va contribui mai mult la îmbunătățirea relațiilor, în special în domenii noi, cum ar fi schimbările climatice și energia nouă.

Citește și China impune un plafon de preț la litiu. Este, acolo, un adevărat război pe piața auto

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, plafonul de preţ ar fi fost convenit marţi de un grup de aproximativ 10 companii, printre care se numără Tianqi Lithium şi Ganfeng Lithium, care s-au întâlnit cu ocazia unei conferinţe care a avut loc la Nanchang, sudul Chinei. Sursele au dorit să îşi păstreze anonimatul având în vedere că este vorba de un subiect sensibil care a fost discutat la o reuniune cu uşile închise.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Alexandru Nazare
Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

pixel