Cîmpeanu anunță când ajung în școli testele de salivă

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Testele non-invazive vor fi distribuite în școli
Testele non-invazive vor fi distribuite în școli
Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri că luni şi marţi vor fi semnate contactele pentru testele de salivă, urmând ca acestea să ajungă în unităţile de învăţământ în cursul săptămânii viitoare.

"Nu Ministerul Educaţiei organizează licitaţii pentru achiziţia de teste. (...) Astăzi vor fi anunţaţi deja câştigătorii şi pentru loturile 2 şi 3. Luni se vor încheia contractele subsecvente pentru lotul 1. Marţi se vor încheia contractele subsecvente pentru loturile 2 şi 3. Urmează perioada legală de depunere a scrisorilor de garanţie, o perioadă legală la care nu se poate face rabat, acestea sunt procedurile de achiziţie, după care Lotul 1 are termen de livrare cuprins între una şi cinci zile. Lotul al doilea are un termen de livrare cuprins între şase şi 11 zile. Eşalonarea s-a făcut astfel încât testele să ajungă în toate şcolile din România cât se poate de repede. (...) Am făcut acest calcul şi ştim că de săptămâna viitoare ele vor ajunge în şcoli", a spus ministrul, într-o conferinţă de presă.

Sorin Cîmpeanu a afirmat că testele vor fi utilizate de două ori pe săptămână de preşcolari, elevi şi de cadrele didactice, personal nedididactic.

Redeschiderea școlilor. Câți elevi se întorc la cursuri

"Am avut o reuniune şi în această dimineaţă cu cei de la ONAC, după cum am avut discuţii şi cu şeful DSU, care m-a asigurat că în 24 de ore de când DSU va primi testele ele vor fi distribuite în teritoriu către DSP-uri şi cu sprijinul inspectoratelor şcolare judeţene vor ajunge în fiecare şcoală şi grădiniţă din România pentru a fi utilizate de două ori pe săptămână pentru toţi preşcolarii, pentru toţi elevii, pentru toţi profesorii şi învăţătorii şi pentru tot personalul didactic şi nedidactic, didactic auxiliar şi nedidactic din fiecare şcoală şi grădiniţă", a susţinut ministrul.

Cîmpeanu a spus că a solicitat Ministerului Sănătăţii sprijin pentru elaborarea unei proceduri privind administrarea testelor, astfel încât această procedură să fie diseminată în şcoli, iar personalul să ştie cum se utilizează.

"Am solicitat Ministerului Sănătăţii sprijin pentru elaborarea unei proceduri de administrare a acestor teste pe bază de salivă în aşa fel încât această procedură să poată fi diseminată către toate şcolile din România pe parcursul săptămânii viitoare pentru ca imediat ce vor ajunge testele personalul din învăţământ să ştie în ce mod se vor administra aceste teste", a afirmat Cîmpeanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Resort hotelier
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Metale rare

Project Vault: cum reduce SUA dependența de China

Președintele SUA, Donald Trump, pregătește lansarea unui...

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc

pixel